Deşi Unirea Urziceni a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, antrenorul Ronny Levy nu are nimic de reproşat elevilor săi. "Le mulţumesc jucătorilor pentru modul în care au luptat, ţinând cont de situaţia dificilă prin care trecem. Cred că ne-am câştigat respectul tuturor după acest joc", a declarat Levy.
"Nu e bine că nu marcăm, dar direcţia pe care mergem este cea bună. Am fi putut mai mult în seara asta, mai ales că Zenit mi s-a părut crispată, dar aşa a fost să fie. Suntem dezamăgiţi după eliminare, dar eu sunt mândru de aceşti băieţi. Au dat totul pentru club", a mai spus Levy la conferinţa de presă de după meci.
Dan Petrescu: "Trebuia să fie 1-1"
Fostul antrenor al Urziceniului, Dan Petrescu, spune că ialomiţenii puteau să treacă de Zenit dacă aveau puţin noroc. "Unirea putea să se califice, după cum s-a jucat, eu zic că rezultatul corect era egal, 1-1. Unirii i-a lipsit doar puţin noroc, a jucat de la egal la egal cu o echipă cu un buget de 150 de milioane. Singurul care a făcut diferenţa a fost Danny", a spus Petrescu la GSP TV.
Apostol: "Unirea nu se desfiinţează"
Mijlocaşul Unirii Urziceni, Iulian Apostol, a vorbit după meci despre eliminarea ialomiţenilor din Liga Campionilor, dar şi despre situaţia financiară a echipei. "Echipa noastră are potenţial, iar dacă nu era Danny, nu văd care era diferenţa. Eu nu am văzut o diferenţă aşa mare, iar fotbaliştii noştri şi-au făcut foarte bine treaba. Asta au vrut sorţii... Felicităm echipa adversă, dar Zenit nu este o echipă aşa mare, cum ne aşteptam. Am văzut că toţi ne cântă prohodul. Să nu mai facă asta, Unirea nu se va desfiinţa, deşi mulţi îşi doresc asta! Dacă jucătorii voiau să depună memorii pentru a deveni liberi ar fi făcut-o", a spus Apostol la sport.ro.