x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Lituania - România 1-2. Victorie MIRACULOASĂ în ultimele secunde

Lituania - România 1-2. Victorie MIRACULOASĂ în ultimele secunde

11 Oct 2018   •   23:39
Lituania - România 1-2. Victorie MIRACULOASĂ în ultimele secunde
Sursa foto: frf.ro

Naţionala României a învins formaţia Lituaniei cu scorul de 2-1 în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor la fotbal.

România, care a controlat jocul în cea mai mare parte a sa, a smuls victoria în prelungiri, printr-un gol marcat de Alexandru Maxim (90+4), după ce balticii egalaseră prin Arturas Zulpa (89). Alexandru Chipciu (13) marcase primul gol al tricolorilor.

România a obţinut prima sa victorie în competiţie, după două egaluri, 0-0 acasă cu Muntenegru şi 2-2 în deplasare cu Serbia.

Echipa antrenată de Cosmin Contra a început bine şi a avut prima ocazie prin Chipciu (8), care a şutat din poziţie centrală, dar balonul a fost respins de portar. Lituania a avut o mare şansă de a deschide scorul în min. 10, când Cernych a reluat în bară, la centrarea lui Baravykas.

România a deschis scorul în min. 13 Chipciu, reluând în plasă mingea respinsă de Algis Jankauskas din faţa lui Mitriţă. Mitriţă şi-a creat şi el o situaţie notabilă, dar şutul său de la 25 de metri a fost respins de portar (16). Jocul a fost în continuare unul de uzură, cu tricolorii având iniţiativa, dar fără a-şi crea ocazii de poartă. Ultima situaţie a primei reprize a fost un şut al lui Slivka (42) de la 20 de metri, prins de Tătăruşanu.

Echipa României a început bine şi partea secundă şi a avut două oportunităţi notabile: Mitriţă (52) a reluat din foarfecă de la 10 m, dar Setkus a respins salvator, iar apoi Stanciu (53) a şutat de la 24 metri, mingea fiind reţinută de portar.

Valskis, fost jucător al Universităţii Craiova, a avut două situaţii bune de gol, dar a şutat pe lângă poartă din careu (66), după o eroare a lui Bancu, iar apoi a fost blocat salvator de Săpunaru la 6 metri (80).

România nu a mai reuşit să creeze faze de pericol la poarta gazdelor, remarcându-se doar şutul lui Chipciu (73), la colţul scurt, prins de portar.

Balticii au egalat min. 89, la o nesincronizare în centrul apărării noastre, Zulpa a rămas singur cu portarul după o combinaţie cu Valskis şi a marcat.

Tricolorii nu au renunţat la luptă şi au reuşit să marcheze golul victoriei în min. 90+4, prin Maxim, care l-a driblat elegat pe Algis Jankauskas şi a marcat cu un şut la colţul lung.

România nu mai câştigase un meci oficial în deplasare din 8 octombrie 2016, când învingea Armenia cu 5-0. De atunci a înregistrat trei egaluri şi două eşecuri în deplasare în partide oficiale.

Naţionala României va juca duminică pe Arena Naţională cu Serbia, un meci decisiv pentru câştigarea grupei.

Lituania - România 1-2 (0-1)
Au marcat: Arturas Zulpa (89), respectiv Alexandru Chipciu (13), Alexandru Maxim (90+4).
Vilnius, Stadion LFF: 2.000 spectatori
Liga Naţiunilor - Seria A, Grupa a 4-a

Au evoluat echipele:
Lituania:16. Ernestas Setkus - 23. Rolandas Baravykas, 5. Algis Jankauskas, 2. Linas Klimavicius, 4. Vaidas Slavickas - 7. Arturas Zulpa, 18. Modestas Vorobjovas (17. Mantas Kuklys, 63), 14. Vykintas Slivka - 11. Arvydas Novikovas, 22. Fiodor Cernych (căpitan; 15. Deimantas Petravicius, 87), 10. Darvydas Sernas (19. Nerijus Valskis, 63). Selecţioner: Edgaras Jankauskas.
Rezerve neutilizate: 1. Emilijus Zubas, 12. Dziugas Bartkus - 3. Justinas Janusevskis, 6. Povilas Leimonas, 9. Donatas Kazlauskas, 13. Domantas Simkus, 20. Valdemar Borovskij, 21. Vaidotas Silenas.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 6. Cristian Manea, 4. Gabriel Tamaş, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 11. Nicuşor Bancu - 15. Paul Anton, 18. Răzvan Marin - 7. Alexandru Chipciu, 23. Nicolae Stanciu (9. Dorin Rotariu, 87), 20. Alexandru Mitriţă (10. Alexandru Maxim, 78) - 19. George Ţucudean (13. Claudiu Keşeru, 71). Selecţioner: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 2. Romario Benzar, 3. Alin Toşca, 5. Tudor Băluţă, 8. Adrian Stoian, 17. Florin Tănase, 21. Denis Drăguş.

Arbitru: Francois Letexier; arbitri asistenţi: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni; arbitri adiţionali: Amaury Delerue, Nicolas Rainville; arbitru de rezervă: Nicolas Danos (toţi din Franţa)
Cartonaşe galbene: Anton (32), Chipciu (45), Silvka (69), Marin (85).

AGERPRES

×