x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liverpool a pierdut ultimul meci înaintea deplasării în Ghencea

Liverpool a pierdut ultimul meci înaintea deplasării în Ghencea

28 Noi 2010   •   20:46
Liverpool a pierdut ultimul meci înaintea deplasării în Ghencea
Sursa foto: /Reuters
139895-2010-11-28t181244z-1950656097-gm1e6bt02q901-rtrmadp-3-soccer-england.jpg

"Cormoranii" sunt ghinionişti înaintea meciului cu Steaua din Europa League. În ultima etapă din campionat, Liverpool a pierdut cu 2-1 meciul cu Tottehnam, deşi elevii lui Roy Hodgson au condus la pauză.

Adversara Stelei a deschis scorul în minutul 42, prin Skrtel, dar acelaşi Skrtel a marcat apoi în propria poartă (65), golul victoriei lui Tottenham fiind înscris de  A. Lennon, în al doilea minut de prelungiri al întâlnirii.

Antrenorul lui Liverpool, Roy Hodgson, a folosit în acest meci formula: Reina - G. Johnson, Carragher (86 Kyrgiakos), Skrtel, Konchesky - Kuyt, Raul Meireles, Lucas Leiva, Maxi Rodriguez - Ngog (74 Aurelio), Torres.

Meciul Steaua - Liverpool, din etapa a 5-a a Grupei K a Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora 20:00. În tur, în Anglia, Liverpool s-a impus cu 4-1.

×