x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Manchester City s-a calificat fără să forţeze în sferturile Ligii Campionilor

Manchester City s-a calificat fără să forţeze în sferturile Ligii Campionilor

16 Mar 2016   •   00:44
Manchester City s-a calificat fără să forţeze în sferturile Ligii Campionilor

 

Manchester City s-a calificat fără să forţeze în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a terminat la egalitate, 0-0, pe teren propriu, cu formaţia ucraineană Dinamo Kiev, în manşa secundă a optimilor.

''Cetăţenii'' îşi asiguraseră un avans consistent încă din meciul tur, câştigat cu 3-1 la Kiev, astfel că au făcut un joc economic în meciul arbitrat de brigada condusă de românul Ovidiu Haţegan. Acesta fapt a fost determinat şi de faptul că echipa lui Pellegrini a rămas fără ambii fundaşi centrali în prima jumătate de oră, Kompany şi Otamendi fiind schimbaţi după accidentări.

Dinamo Kiev a încercat să obţină măcar un succes de palmares, a dominat teritorial, dar nu a fost de ajuns.

Prima repriză a fost una fragmentată, fără ocazii mari de gol, oaspeţii fiind cei care s-au evidenţiat printr-un şut al lui Teodorczyk (29), fără emoţii pentru Hart, şi o centrarea periculoasă a lui Garmaş (36), la care Gusev nu a ajuns.

În repriza secundă, City a avut o şansă bună de gol (59), dar Aguero a ratat ţinta, pentru ca apoi Jesus Navas (61) să ia la ţintă bara.

Iarmolenko a irosit o ocazie mare pentru Dinamo (63), şutând pe direcţia lui Hart, fiind imitat de Yaya Touré (72) la poarta cealaltă.

Campioana Ucrainei a avut ultimele ocazii ale partidei, dar Buialski (87) şi Iakovenko (90+4) nu au reuşit să înscrie golul victoriei.

În sferturi s-au mai calificat Benfica, PSG, Real Madrid şi Wolfsburg.

Manchester City - Dinamo Kiev 0-0
Manchester, City of Manchester Stadium
Liga Campionilor - optimi de finală (retur)
În tur: 3-1.

Au evoluat echipele:
Manchester City: Joe Hart - Pablo Zabaleta, Vincent Kompany (căpitan; Eliaquim Mangala, 7), Nicolas Otamendi (Martin Demichelis, 24), Gael Clichy - Fernando, Fernandinho - Jesus Navas, Yaya Toure, David Silva (Raheem Sterling, 79) - Sergio Aguero. Antrenor: Manuel Pellegrini.
Dinamo Kiev: Aleksandr Şovkovski (căpitan) - Domagoj Vida, Evgheni Haceridi, Alexander Dragovic, Antunes - Miguel Veloso - Andrei Iarmolenko, Denis Garmaş (Serghei Sidorciuk, 64), Vitali Buialski, Oleg Gusev (Aleksandr Iakovenko, 62) - Lukasz Teodorczyk (Derlis Gonzalez, 46). Antrenor: Serghei Rebrov.

Arbitru: Ovidiu Haţegan; arbitri asistenţi: Octavian Şovre, Sebastian Eugen Gheorghe; arbitri asistenţi adiţionali: Alexandru Dan Tudor şi Sebastian Constantin Colţescu, arbitru de rezervă: Radu Adrian Ştefan Ghinguleac (toţi din România)
Cartonaşe galbene: Otamendi (18), Antunes (21), Garmaş (57).

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: manchester city Liga campionilor