Ciprian Marica a continut seria evoluţiilor foarte bune în tricoul lui Stuttgart, după ce în precedentele două meciuri ale şvabilor, 3-0 cu Getafe în Europa League şi 6-0 cu Bremen în campionat, atacantul român a deschis de fiecare dată scorul şi oferise în total patru pase decisive.
De data aceasta, Stuttgart nu a reuşit decât o remiză, scor 3-3, în deplasarea de la Kaiserslautern, dar Marica a fost din nou printre remarcaţi. Internaţionalul român i-a dat pasa decisivă lui Boka la primul gol al meciului, după care a scos penalty-ul din care Genter a făcut 3-0 în minutul 50. VfB a crezut însă jocul rezolvat prea devreme şi în 20 de minute a fost egalată!
Marica a rămas pe teren până în minutul 90, când a fost înlocui cu Pogrebniak.