Potrivit sondajului, Kylian Mbappe este fotbalistul preferat pentru 31% dintre repondenţi. Starul lui Paris Saint-Germain este urmat de alţi trei atacanţi. Pe poziţia a doua se află Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid (18%), care îl devansează pe recentul câştigător al Balonului de Aur, Karim Benzema de la Real Madrid (15%). Olivier Giroud, de la AC Milan, vine pe locul 4, numele său fiind menţionat de 13% dintre francezi.
De asemenea, 89% dintre francezi cred că Olivier Giroud trebuie să joace la Mondialul din Qatar. El a fost folosit destul de puţin în acest an de selecţionerul Didier Deschamps.
Sondajul arată că francezii sunt destul de împărţiţi în ce priveşte numele viitorului selecţioner. 41% dintre repondenţi au optat pentru Zinedine Zidane, în timp ce 45% ar vrea ca Didier Deschamps să continue în funcţie de rezultatele obţinute. Ceilalţi candidaţi, Christophe Galtier, Laurent Blanc şi Arsene Wenger, au obţinut cel mult 5%.
La CM 2022, Franţa va juca în Grupa D, urmând să întâlnească Australia, Danemarca şi Tunisia.