x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Meciul zilei de 7 iulie pentru concursul de pe Facebook este Germania - Spania

Meciul zilei de 7 iulie pentru concursul de pe Facebook este Germania - Spania

06 Iul 2010   •   00:00

Jurnalul Naţional anunţă că "meciul zilei" din 7 iulie pentru concursul de pe Facebook este Germania - Spania,  care se va disputa de la ora 21:30.

Menționăm că, începând cu faza optimilor de finală, se vor lua în considerare doar rezultatele înregistrate după cele 90 de minute regulamentare de joc!

Zilnic, Jurnalul Naţional va publica în secţiunea dedicată turneului final din Africa de Sud lista meciurilor în desfăşurare. Cei care nimeresc scorul exact al unui meci câştigă 5 puncte, iar cei care ghicesc echipa învingătoare primesc 3 puncte. În faza grupelor, vom desemna zilnic pe pagina noastră de Internet "meciul zilei", cel care dublează miza.

Câştigătorul campionatului la categoria masculină va primi un tricou original cu numele jucătorului ales MVP (most valuable player) la sfârşitul turneului final al CM, iar câştigătoarea secţiunii feminine va primi un tricou original cu numele celui mai sexy jucător al campionatului, desemnat de către participantele la concurs.

×
Subiecte în articol: cm2010