x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi câștigă mai mult la Inter Miami decât întreaga masă salarială a 25 de cluburi din MLS

Messi câștigă mai mult la Inter Miami decât întreaga masă salarială a 25 de cluburi din MLS

de Redacția Jurnalul    |    24 Oct 2023   •   19:15
Messi câștigă mai mult la Inter Miami decât întreaga masă salarială a 25 de cluburi din MLS
Sursa foto: Hepta

Lionel Messi câștigă la Inter Miami mai mult decât întreaga masă salarială a 25 de cluburi din MLS, relatează Goal, susținând că costul total al achiziționării starului argentinian a fost făcut public. Doar patru echipe se pot lăuda cu un pachet financiar total mai mare, susține sursa citată.

Câștigător de șapte ori al Balonului de Aur, Messi a luat o decizie neașteptată când s-a transferat în Statele Unite în vară, atunci când a devenit liber de contract la Paris Saint-Germain. Legenda lui Manchester United și a Angliei, David Beckham - care este acum coproprietar în Florida - a ajutat la încheierea acestei tranzacții după 10 ani de muncă în spatele scenei.

Messi a avut un impact imediat în America, ajutând-o pe Inter Miami să câștige un trofeu istoric în Cupa Ligii, și a încheiat campania 2023 cu 11 goluri în 14 apariții. El a atras invitați de marcă la meciurile din MLS și din cupele interne, în timp ce prețul biletelor a crescut vertiginos ori de câte ori a intrat pe teren.

Messi contribuie la generarea multor venituri pentru clubul american, dar este, de asemenea, recompensat generos din punct de vedere financiar.

Ghidul salarial al jucătorilor din MLS 2023 a dezvăluit că argentinianul câștigă un salariu de bază de 12 milioane de dolari, cu o compensație garantată de peste 20 de milioane de dolari.

Asta îl face cel mai bine plătit jucător din campionat - în timp ce, potrivit rapoartelor, obține între 50 și 60 de milioane de dolari din acordurile cu MLS și Apple TV.

În total, jucătorul în vârstă de 36 de ani ar câștiga aproximativ 135 de milioane de dolari, ceea ce eclipsează salariile de la echipele rivale.

În momentul de față, doar patru echipe din MLS - Inter Miami, Toronto FC, LA Galaxy și LAFC - au salarii totale mai mari decât ceea ce câștigă Messi de unul singur.

Câștigătorul Cupei Mondiale a insistat asupra faptului că nu s-a mutat în State pentru bani, după ce a primit oferte foarte consistente și din Orientul Mijlociu, și a declarat la sosirea sa în Florida:

"Decizia mea a trecut prin multe lucruri, ne-am gândit împreună cu soția mea, copiii mei au făcut și ei parte din decizie, familia în general. Am venit doar să joc și să mă bucur de fotbal, ceea ce mi-a plăcut toată viața mea. Am ales [Miami] pentru asta, mai presus de orice altceva, și sunt foarte mulțumit de decizia pe care am luat-o."

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: messi inter miami