Adversara Stelei în Grupa K din Europa League, SSC Napoli, a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Palermo, în ultimul meci al etapei a XV-a a campionatului Italiei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Maggio, în minutul 90+5! La Palermo, Dorin Goian a fost integralist. În urma acestei victorii, Napoli ocupă locul 4 cu 27 de puncte, la 6 puncte de liderul AC Milan.
Antrenorul Walter Mazzarri a folosit în această partidă următoarea formulă de echip: 26. De Sanctis - 2. Grava, 28. Cannavaro, 6. Aronica - 11. Maggio, 5. Pazienza (21. Yebda '78), 23. Gargano, 8. Dossena (3. Vitale '84) - 17. Hamsik, 22. Lavezzi (12. Dumitru '73) - 7. Cavani.
În ultimul joc dinainte de duelul cu Bogdan Stancu şi Compania, Napoli va mai juca un meci în Serie A, în deplasare, la Genoa 1893.
Napoli şi Steaua se vor întâlni pe 15 decembrie, pe arena San Paolo de lângă Vezuviu, într-o adevărată finală pentru locul 2 în Grupa K. Pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa, roş-albaştrii au nevoie de o remiză în deplasarea de la Napoli.