x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Naționala de fotbal a Statelor Unite este noua deținătoare a Golden Cup

Naționala de fotbal a Statelor Unite este noua deținătoare a Golden Cup

02 Aug 2021   •   09:40
Naționala de fotbal a Statelor Unite este noua deținătoare a Golden Cup

Naționala de fotbal a Statelor Unite a învins luni dimineața reprezentativa Mexicului, cu 1-0, în finala CONCACAF Gold Cup 2021, competiția continentală nord americană. Titlul a fost decis de un gol marcat din fază fixă de Miles Robinson, cu trei minute înainte de finalul reprizelor de prelungiri.

În minutul 117, cu doar câteva minute înainte de loviturile de departajare, Robinson l-a învins pe mexicanul Edson Alvarez, după o centrare a lui Kellyn Acosta, în centrul suprafeței de pedeapsă mexicane.

Mexicul a dominat prima repriză, având mai multe ocazii concrete prin care ar fi putut deschide scorul, însă portarul american Matt Turner s-a evidențiat în mai multe rânduri. Totuși, americanii au avut cea mai importantă ocazie a primei reprize, prin Paul Arriola, care a șutat în exteriorul bării porții adverse, în minutul 29.

Americanii au fost mult mai buni în a doua repriză, echilibrând partida. Orbelin Pineda a ratat două ocazii mari pentru Mexic, iar Arriola și Matthew Hoppe au avut cele mai bune oportunități pentru Statele Unite, spre finalul timpului regulamentar.

Este al șaptelea titlu de Gold Cup câștigat de Statele Unite, și primul după cel din 2017. Mexicul a câștigat trofeul de opt ori, Canada fiind singura națiune diferită de cele două, care a câștigat trofeul în 2000.

Pentru Statele Unite este al doilea trofeu important câștigat anul acesta împotriva Mexicului, după ce americanii învinseseră în luna iunie, în Liga Națiunilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fotbal