Imprumutat de la Poli Timisoara la Manchester City pentru un sezon, cu clauza de cumparare, portarul echipei nationale, Costel Pantilimon a jucat primul meci pentru noua sa echipa. Fostul banatean a fost titular si a aparat 90 de minute in meciul echipelor de rezerve, din Cupa, 3-0 cu Oldham.
Pe site-ul oficial al lui Manchester City scrie ca Pantilimon a avut “un debut linistit' la echipa, avand o singura interventie, in minutul 70, cand a reusit sa respinga o lovitura libera, de fapt singurul sut pe poarta al celor de la Oldham.
La City Elite Development Squad, denumirea oficiala a echipei de rezerve a lui Manchester City, au debutat si Gai Assulin, fostul jucator al Barcelonei, transferat in vara, dar si tinerii Dedryk Boyata, Veseli sau Abdul Razak, toti fiind in lotul largit al echipei mari. Golurile lui City au fost marcate de J. Roman, D'Angelo si Dzoni.
Pana la inceputul anului viitor, City va trebui sa decida daca plateste trei milioane de euro pentru achizitionarea definitiva a lui Pantilimon, care, deocamdata, este imprumutul, in schimbul sumei de 350.000 de euro.