Portarul naționalei și al Timişoarei, Costel Pantilimon, a declarat, luni, la revenirea la echipa de club, că după înfrângerea cu Franţa, reprezentativa României se mai poate lupta doar pentru locul doi în grupa de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012.
"Cu siguranţă de acum ne vom lupta pentru locul doi. Nu ne mai putem lupta cu Franţa, cred că au luat un avantaj serios pentru ocuparea primului loc şi de acum încolo să ne gândim la ocuparea locului doi", a spus Pantilimon.
Costel Pantilimon s-a arătat bucuros pentru evoluţia din partida de pe Stade de France. "S-au spus cuvinte frumoase despre mine şi sunt bucuros de lucrul acesta, într-un fel am şi un pic de amărăciune că nu am putut scoate mai mult la Paris. Sunt la început de drum şi sper să fie foarte bine de acum încolo. Sunt bucuros că sunt în creştere, că sunt apreciat", a completat Pantilimon.