Fundaşul român Cristi Chivu este criticat în termeni foarte duri de presa italiană după umilinţa suferită de Inter Milano în prima manşă a sferturilor de finală din Liga Campionilor, 2-5 cu Schalke 04.
Modest în derby-ul cu AC Milan, scor 0-3, când a fost eliminat, Chivu a fost şi mai slab în partida cu echipa lui Ciprian Deac şi a văzut din nou cartonaşul roşu. Căpitanul tricolorilor a încasat două cartonaşe galbene într-un interval de doar zece minute, ultimul în minutul 62, lăsându-şi echipa în inferioritate numerică la scorul de 2-4.
Iată ce scriu principalele ziare şi site-uri despre fotbalistul român:
LA GAZZETTA: "Fără apărare", a titrat cel mai citit cotidian de sport din Italia, care a taxat dur prestaţia lui Chivu, dar şi a colegului din centrul defensivei, Ranocchia: "Sinucidere curată, oare acesta să fie sfârşitul unui ciclu?", se întreabă Gazzetta dello Sport. Nota: 4.
LA STAMPA: "E expirat! La al doilea gol egalizator al lui Schalke, Chivu i-a deschis o autostradă lui Edu. Apoi, altă gafă la golul lui Raul. Un dezastru în rest, eliminat ca şi în derby". Nota: 4.
SPORT MEDIASET: Înţelegem de ce joacă Chivu cu casca desfăcută: este in realitate un kamikaze aflat in misiune. A pierdut toate duelurile! Dar, absolut toate duelurile cu Edu, Raul si Jurado! Chivu e o veritabilă scrisoare de demisie din poziţia de fundaş central. Frustrat şi confuz, a luat al doilea cartonaş roşu în cele patru zile scurse între derby-ul cu AC Milan şi meciul cu Schalke din Champions League, iar Interul a încasat opt goluri".
QUOTIDIANO.NET: "Antrenorul Leonardo a fost trădat de fundaşii centrali, care au fost catastrofali. Chivu este un dezastru de proporţii biblice. A făcut din nou ce a făcut în derby-ul cu Milan şi a fost eliminat în repriza secundă".
DATASPORT: Site-ul italian pune înfrângerea usturătoare cu Schalke tot pe seama prestaţiei lamentabile a celor doi fundaşi centrali, Chivu şi Ranocchia: "Nu mai este nimic de spus. Chivu ne-a lăsat din nou şi va rata şi meciul retur. Cei de la Schalke nu ne-au iertat!"
CORRIERE DELLO SPORT: "Eliminarea lui Chivu a îngropat Inter-ul!"
IL GIORNALE: "Edu l-a făcut pe Chivu să simtă durerile bătrâneţii şi ale lentorii sale. O mare oboseală şi multă, multă figuraţie. A mai fost şi eliminat". Nota: 3
IL MESSAGGERO: "Dezastrul a venit în repriza secundă. Un Chivu de nota 4, eliminat ca şi în derby"