x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Rădoi, suspendat trei etape pentru lovirea unui adversar

Rădoi, suspendat trei etape pentru lovirea unui adversar

14 Feb 2011   •   17:04
Rădoi, suspendat trei etape pentru lovirea unui adversar

Mijlocaşul echipei Al Hilal, Mirel Rădoi, a fost suspendat, azi, pentru trei etape de către federaţia de fotbal din Arabia Saudită (FSF), ca urmare a eliminării din partida cu Al Wahda, în timpul căreia a lovit un adversar fără minge, informează site-ul oficial al FSF.

Fotbalistul echipei Al Hilal, Mirel Rădoi, a fost eliminat, sâmbătă, la un meci de pe teren propriu cu formaţia Al Wahda, scor 2-1, din campionatul Arabiei Saudite. Rădoi a primit cartonaşul roşu în minutul 71, când scorul era 2-0.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Nawaf Shaker Al-Abed '22 şi Christian Wilhelmsson '63. Pentru Al Wahda a înscris Youssef Kaddioui '90+1.

Al Hilal este lider în campionatul saudit, cu 38 de puncte, urmată de Al Ittihad (33 de puncte) şi de Al Shabab (31 de puncte).

×
Subiecte în articol: mirel rădoi video fotbal international