x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Răzvan Lucescu la un punct distanță de câștigarea campionatului în Grecia

Răzvan Lucescu la un punct distanță de câștigarea campionatului în Grecia

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2024   •   07:50
Răzvan Lucescu la un punct distanță de câștigarea campionatului în Grecia
Sursa foto: Hepta

PAOK a învins miercuri seara pe Panathinaikos, scor 4-1 (1-0), în penultima etapă a campionatului de fotbal din Grecia. Elevii lui Răzvan Lucescu au două puncte avans în clasament în fața lui AEK, care a pierdut ultimul meci, în deplasare, cu Olympiakos.

PAOK a intrat la vestiare cu un avantaj de un gol, după reușita brazilianul Taison din minutul min 37.
Gazdele au dublat avantajul din penalty, transformat în minutul 72 de Zivkovic.

Jeremejeff a redus din diferență (2-1, min. 78), însă sârbul Andrija Zivkovic a adus liniște pe final, întâi cu o pasă de gol pentru Vierinha (3-1, min. 89) și apoi cu un gol în al doilea minut suplimentar de joc.

PAOK poate aduce trofeul de campioană în vitrina clubului și cu un singur punct obținut în ultima etapă. Echipa condusă de Răzvan Lucescu va juca la Aris, ocupanta locului 5, iar AEK joacă acasă cu Lamia, ultima clasată în play-off, toate meciurile ultimei etape din Superliga Greciei urmând a se disputa duminică, 19 mai.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: razvan lucescu paok