x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Roberto Carlos s-a despărţit de Corinthians şi poate ajunge în Daghestan

Roberto Carlos s-a despărţit de Corinthians şi poate ajunge în Daghestan

12 Feb 2011   •   16:56
Roberto Carlos s-a despărţit de Corinthians şi poate ajunge în Daghestan
151596-.jpg

Ameninţat cu moartea de suporterii lui Corinthians, fostul internaţional brazilian Roberto Carlos şi-a reziliat contractul cu gruparea paulista şi ar putea ajunge la o echipă din Daghestan, Anji Mahaşkala, promovată anul trecut în prima ligă rusă, care i-a făcut o ofertă de 5 milioane de euro pe an.

Fundaşul care va împlini în luna aprilie 38 de ani a intrat în conflict cu fanii în urma eliminării premature a lui Corinthians din Copa Libertadores, cea mai importantă competiţie de pe continentul sud-american.

"Am decis rezilierea contractului pe cale amiabilă. Roberto Carlos nu pleacă doar din cauza presiunii. Sunt mai multe lucruri la mijloc: ameninţări, familia, copiii dar şi o ofertă de milioane. Fotbalul este dinamic, iar această plecare nu va fi nici prima şi nici ultima. El a primit o ofertă excelentă şi nimeni nu îl poate reţine. Pentru Corinthians este o mare pierdere, însă viaţa merge mai departe, la fel şi clubul nostru", a spus preşedintele lui Corinthians, Andres Sanchez.

În afara ofertei de la Anji Mahaşkala, Roberto Carlos mai are o variată de transfer, în Statele Unite, unde ar urma să evolueze alături de prietenul şi coechipierul său de la Real Madrid, englezul David Beckham, la Los Angeles Galaxy.

×