x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Români fără realizări

Români fără realizări

de Delia Gomoescu    |    12 Noi 2010   •   00:00
Români fără realizări
Sursa foto: /Reuters

Adi Mutu şi Cristi Chivu nu au avut deloc motive de mulţumire miercuri seară, după etapa a 11-a din Serie A. Atacantul Fiorentinei a fost integralist în meciul cu AS Roma, dar a avut o evoluţie slabă, iar violeţii au pierdut, 2-3 pe "Olimpico". La rândul său, Chivu a jucat 90 de minute pentru Inter în partida cu Lecce, scor 1-1, însă a greşit la golul lui Olivera ('79), prin care gazdele au reuşit egalarea, după ce Milito deschisese scorul ('76).

Antrenorul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovici, i-a găsit totuşi circumstanţe atenuante "Briliantului". "Trebuie să înţelegeţi că Mutu nu a mai jucat de zece luni. Aceasta a fost a treia sa partidă consecutivă şi cu siguranţă a avut o scădere de energie. Dar trebuie să îl facem să joace cât mai mult posibil, pentru ca el să ajungă să fie în formă", a spus tehnicianul viola. De asemenea, presa italiană a apreciat implicarea lui Mutu în joc, chiar dacă atacantul nu reuşeşte încă prea multe. "Românul nu este în cea mai bună formă şi nu face mereu ceea ce-şi doreşte. Dar e întotdeauna prezent. Luptă, aleargă, nu renunţă", a scris La Repubblica. Golurile Fiorentinei au fost marcate de Gilardino ('69) şi D'Agostino ('89), în timp ce AS Roma a punctat prin Simplicio ('45), Borriello ('51) şi Perotta ('77).

Mass-media din Peninsulă nu au fost însă la fel de blânde cu Cristi Chivu. Site-ul sportevai.it a apreciat că fundaşul român "a dormit" la golul lui Olivera. De asemenea, calciomercato.it a scris că jucătorul Interului a fost adesea comod şi nu a ieşit în faţă. Un alt român din Serie A, Ştefan Radu, a fost integralist la Lazio, în meciul pierdut, 0-1 la Cesena. În urma eşecului, romanii au cedat primul loc în clasament în favoarea lui AC Milan.

×
Subiecte în articol: stiri