x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Roşu sau Portocaliu?

Roşu sau Portocaliu?

de Delia Gomoescu    |    09 Iul 2010   •   00:00
Roşu sau Portocaliu?
Sursa foto: /Reuters

Olanda şi Spania pot cuceri în premieră râvnitul trofeu



Pentru prima oară după 32 de ani, finala Cupei Mondiale se va disputa între două echipe care au ocazia să câştige în premieră marele trofeu. "La Roja" este la prima participare într-o finală mondială, în timp ce "Por­tocala" a mai jucat de două ori în ul­timul act, însă a pierdut de fiecare dată, în 1974 în faţa Germaniei şi în 1978 cu Argentina. Tot în premieră, o echipă europeană va cuceri Cupa Mon­dială la un turneu final desfă­şu­rat în afara "Bătrânului Continent".

Finalistele Cupei Mondiale din Africa de Sud, Olanda şi Spania, nu s-au mai confruntat niciodată la un tur­neu final mondial sau european. După o întâlnire în 1920 la Olim­pia­dă, singurele meciuri oficiale dintre cele două selecţionate datează din 1983 şi au contat pentru preliminarii­le Euro 1984. Atunci, Spania a câş­ti­g­at pe teren propriu cu 1-0, iar Olanda a învins la rândul ei cu 2-1. Ul­ti­mele două meciuri amicale s-au în­che­iat cu succesul Olandei, în 2000 şi 2002. În total, Spania şi Olanda s-au întâlnit de nouă ori, victoriile fiind împărţite, câte patru.

Dacă va câştiga duminică, La Roja poate reuşi dubla Campionat European - Cupa Mondială. Spania a câştigat titlul european în 2008 şi dacă obţine şi titlul mondial se poate alătura Germaniei (Euro 1972, CM 1974) şi Franţei (CM 1998, Euro 2000), singurele naţionale care au realizat o astfel de performanţă. Învingătoarea de la Johannesburg va fi a opta naţiune campioană mondială după Brazilia (5 trofee), Italia (4), Germania (3), Uruguay (2), Argentina (2), Anglia (1) şi Franţa (1).

×
Subiecte în articol: cm2010