x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Roy Hodgson este noul antrenor al lui Tamaş

Roy Hodgson este noul antrenor al lui Tamaş

11 Feb 2011   •   13:18
Roy Hodgson este noul antrenor al lui Tamaş
Sursa foto: /Reuters
151365-145732-.jpgFostul antrenor al lui Liverpool, Roy Hodgson, a fost numit astăzi la conducerea tehnică a formaţiei West Bromwich Albion, la care evoluează şi românul Gabriel Tamaş. "Suntem bucuroşi să anunţăm numirea lui Roy Hodgson ca antrenor al echipei", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului West Bromwich.

Hodgson, în vârstă de 63 de ani, a fost demis luna trecută de la FC Liverpool,din cauza rezultatelor slabe din ultimele luni. El a semnat un contract valabil până în iunie 2012 cu West Bromwich Albion, unde are ca obiectiv menţinerea echipei în Premier League.

West Bromwich a rămas fără antrenor, duminica trecută, când a fost demis Roberto di Matteo.

După un început de sezon bun, echipa a înregistrat o serie de rezultate nefavorabile ajungând pe locul 16 în clasament. Sâmbăta trecută, West Bromwich a fost învinsă de Manchester City, înregistrând a şaptea înfrângere în nouă meciuri.

×