Umbrele trecutului par sa nu-i dea pace lui Jose Mourinho. De parca ratarea titlului in Spania si a Ligii Campionilor n-ar fi fost de ajuns, antrenorul portughez are din nou mari batai de cap, de aceasta de alta natura.
La cateva saptamani dupa atacul virulent lansat la adresa rivalilor de la Barcelona vizavi de arbitrajele partinitoare de care catalanii ar fi avut parte, un fost arbitru a dezvaluit ca a fost corupt de Mourinho pe vremea cand acesta era tehnicianul lui FC Porto!
Scandalul imens a izbucnit in Portugalia dupa ce Jacinto Paixao a postat pe youtube un videoclip in care recunoaste ca a fost corupt de catre clubul FC Porto timp de mai multe sezoane. Marturia arbitrului lusitan a fost ignorata de politie intr-o ancheta ce se desfasura in 2004, iar printre probele refuzate se gaseau cateva presupuse inregistrari telefonice in care reprezentanti ai lui Porto ofereau vacante scumpe si favoruri sexuale unor diferiti arbitri.
Operatiunea a fost denumita la momentul respectiv "Fluierul de Aur" si a avut darul de a scoate la iveala o serie de meciuri in care echipa antrenata pe atunci de Jose Mourinho a fost favorizata de arbitri.
In respectivul filmulet, despre care ziaristii de la A Bola sustin ca este real, arbitrul Paixao marturiseste ca el personal a influentat decisiv rezultatele meciurilor Benfica-Moreirense 1-1 (februarie 2004), Porto-Esrtela Amadora 2-0 (ianuarie 2004) si Porto-Academica 4-1 (decembrie 2002). De asemenea, el recunoaste ca a benificiat, impreuna cu asistentii lui, de o vacanta de lux in Maroc, care a fost organizata de o agentie de turism care a facut factura in contul clubului FC Porto.
Arbitrul portughez si-a motivat gestul de a posta acest filmulet din dorinta de a-si proteja familia deoarece, in ultimul timp, a primit tot felul de amenintari cu moartea.
Faptul curios este ca in acea perioada, antrenor la Porto era Jose Mourinho, un Jose Mourinho care in anii urmatori a inceput sa acuze echipe precum Manchester United, Milan sau Barcelona ca ar fi fost favorizate de arbitrii.
Cat despre clipul arbitrului portughez, se pare ca justitia s-a autosesizat si va redeschide ancheta "Fluierul de Aur".