x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Se întâmplă în Argentina. Portarul unei echipe de amatori a fost eliminat după ce şi-a muşcat un adversar (VIDEO)

Se întâmplă în Argentina. Portarul unei echipe de amatori a fost eliminat după ce şi-a muşcat un adversar (VIDEO)

de Ionuţ Socaciu    |    14 Dec 2011   •   15:30
Se întâmplă în Argentina. Portarul unei echipe de amatori a fost eliminat după ce şi-a muşcat un adversar (VIDEO)

In timpul unei partide intre doua echipe de amatori din Argentina, Recreativo Estrellas si DM Kart, s-a petrecut un incident mai putin obisnuit. Dupa o centrare a echipei oaspete, portarul gazdelor, Gabriel Orozco a respins in corner, numai ca, simtindu-se jenat de prezenta unui adversar in acel moment, a decis sa-i aplice acestuia o corectie inedita, muscandu-l de fata!

Victima, Nicolas Cardinal s-a prabusit pe gazon, plin de sange, iar arbitrul, care a sesizat muscatura de pe fata acestuia, nu a stat pe ganduri si l-a eliminat pe portarul-canibal.

×
Subiecte în articol: fotbal argentina muscatura