x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Seara de vis a lui Eto’o

Seara de vis a lui Eto’o

de Delia Gomoescu    |    01 Oct 2010   •   00:00
Seara de vis a lui Eto’o
Sursa foto: /Reuters

Inter Milano şi-a adus aminte miercuri seară că este campioana Europei şi a spulberat cu 4-0 pe Werder Bremen. Cu Cristi Chivu integralist şi cu puştii Biabiany şi Coutinho în primul unsprezece, „nerazzurrii" au obţinut primul succes în actuala ediţie a Ligii.



Eroul serii a fost însă Samuel Eto'o, autor al unui hat-trick. Camerunezul, distribuit în sezonul trecut de Mou­rinho pe un post defensiv, a fost feri­cit să regăsească gustul golului din postura de atacant sub comanda lui Rafa Benitez: „Sunt bucuros să câştig ca atacant ce am câştigat ca fundaş anul trecut. Este o victorie a întregii echipe, am jucat foarte bine, chiar dacă ne lipseau jucători foarte importanţi. Tinerii care au intrat azi şi-au făcut treaba extraordinar", a comentat Eto'o după meci. Seara perfectă pentru Inter a fost stricată doar de accidentarea lui Lucio, care se alătură lui Samuel şi Materazzi pe lista in­cerţilor înaintea derby-ului cu Juventus din campionat.

Surpriza serii de miercuri a venit însă din Rusia, unde Barcelona a fost ţinută în şah de Rubin Kazan, scor 1-1. A fost al treilea meci în ultimele două sezoane, când catalanii nu au reuşit să treacă de echipa rusă. În ediţia trecută a Ligii, tot în grupe, Barcelona a pierdut, 1-2 pe „Camp Nou", şi a scos doar un punct, 0-0, la Kazan.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor