Sevilla a cucerit Europa League, după victoria din finala cu Benfica Lisabona, obţinută cu scorul de 4-2, în urma loviturilor de departajare, după ce, la finalul celor 90 de minute şi, ulterior, al prelungirilor, a fost 0-0.
Benfica a pierdut astfel a opta finală consecutivă jucată în cupele europene şi a doua la rând în competiţie, după 1-2 cu Chelsea anul trecut.
După ce a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1961 şi 1962, Benfica a pierdut apoi cinci finale ale CCE, în 1963, 1965, 1968, 1988 şi 1990, finala Cupei UEFA din 1983 şi cea a Europa League din 2013, iar acum cu Sevilla.
Se poate spune că Benfica este în continuare victima blestemului lui Guttmann, datând din anii '60, după ce antrenorul ungur Bela Guttmann a reuşit să aducă singurele două trofee de campioană a Europei din vitrina Benficăi. După ultimul succes, Guttmann a plecat la rivala FC Porto, dar înainte de a face acest pas, în urma unei divergenţe pe teme financiare cu conducerea clubului din capitala portugheză, tehnicianul a pronunţat faimoasele cuvinte: "Fără mine, clubul nu va mai câştiga nicio finală europeană".
De partea cealaltă, Sevilla a câştigat a treia oară trofeul, după cele două Cupa UEFA cucerite în 2006, după un categoric 4-0 cu Middlesbrough, formaţie care eliminase Steaua în semifinale, şi în 2007, după 3-1 la loviturile de departajare cu Espanyol Barcelona (2-2 după prelungiri).
Spania are cele mai multe trofee în a doua competiţie europeană intercluburi - 14, urmată de Anglia (11), Italia (10), Germania (6), Olanda (4), în vreme ce Portugalia are 2, la fel ca şi Rusia şi Suedia, în timp ce Iugoslavia, Ungaria, Turcia, Belgia şi Ucraina au câte un trofeu.
Benfica a avut în mână meciul de pe "Juventus Stadium". însă numeroasele ocazii ratate cu seninătate s-au întors împotriva proaspetei campioane a Portugaliei. Lusitanii au reclamat şi penalty în trei rânduri, dar centralul Felix Brych şi, mai ales, arbitrii adiţionali, ce nu par altceva decât obiecte de decor, au închis ochii.
S-a ajuns la loteria penalty-urilor, acolo unde fostul portar al lui CFR Cluj, Beto, a parat două şuturi pentru Sevilla, mai mult sau mai puţin regulamentar, şi a trimis trofeul în vitrina unui club care a început competiţia din postura de a noua clasată în Primera Division, care a beneficiat însă de nelicenţierea de către UEFA a două dintre formaţiile care au încheiat înaintea sa, Malaga şi Rayo Vallecano.