x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Sporting – FCSB 0-0. Echipa lui Dică speră la grupele Ligii Campionilor

Sporting – FCSB 0-0. Echipa lui Dică speră la grupele Ligii Campionilor

15 Aug 2017   •   15:30
Sporting – FCSB 0-0. Echipa lui Dică speră la grupele Ligii Campionilor

Sporting Lisabona şi FCSB au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe stadionul ''Jose Alvalade'' din Lisabona, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.

Vicecampioana României a reuşit un rezultat promiţător în faţa unei formaţii puternice, care a dominat clar jocul.

Fiecare formaţie a ratat câte o ocazie mare de gol, însă soarta calificării se va decide la Bucureşti.

FCSB nu a putut conta pe jucători importanţi, precum Constantin Budescu, Mihai Bălaşa (accidentaţi), Romario Benzar, Dragoş Nedelcu (ambii fără drept de joc). ''Roş-albaştrii'' nu vor putea conta în retur pe Mihai Pintilii, eliminat la Lisabona.

Prima ocazie a ''leilor'' a fost ratată de francezul Mathieu, a cărui reluare a fost deviată în corner de Momcilovic (8). Lusitanii au cerut penalty pentru un henţ la Larie, fază la care Niţă a reţinut şutul lui Piccini (10).

Alibec (22) şi-a încercat şansa de la circa 35 de metri, dar Rui Patricio a reţinut în doi timpi.

Acuna (23) a ratat cea mai mare oportunitate a lusitanilor, după o lansare a lui Podence, şutul său la colţul lung lovind bara porţii lui Niţă. Alibec (29) a avut o acţiune personală reuşită, dar şutul său la colţul scurt a fost scos de Rui Patricio.

În repriza secundă, FCSB a continuat să se apere foarte bine, iar Filipe Teixeira (57) a fost aproape de a trimite în plasă, dar nu a putut controla mingea centrată de Tănase în faţa porţii.

Enache a ratat cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Nicolae Dică (77), după ce a scăpat singur cu portar în urma unei pase venite de la Alibec, dar a şutat pe lângă poartă.

Sporting a presat din ce în ce mai mult, mai ales după eliminarea lui Pintilii, iar Bruno Fernandes (79) a tras slab din careu, iar Niţă a reţinut, pentru ca apoi fostul jucător al Sampdoriei să tragă periculos din marginea careului (89), dar balonul s-a dus pe lângă poartă. ''Roş-albaştrii'' au avut ultimele emoţii când Niţă a avut o intervenţie providenţială în faţa lui Mathieu (90+2).

Manşa secundă se va juca la Bucureşti, pe 23 august.

FCSB a câştigat doar unul dintre cele şapte meciuri jucate contra echipelor portugheze (2-1 cu Rio Ave).

Sporting Lisabona - FCSB 0-0
Lisabona, stadion ''Jose Alvalade'': 45.000 spectatori
Liga Campionilor - play-off (prima manşă)

Au evoluat echipele:
Sporting: 1. Rui Patrício - 92. Cristiano Piccini, 4. Sebastian Coates, 22. Jérémy Mathieu, 5. Fabio Coentrao (45. Iuri Medeiros, 86) - 16. Rodrigo Battaglia, 23. Adrien Silva (căpitan; 8. Bruno Fernandes, 67) - 9. Marcos Acuna, 17. Daniel Podence (88. Seydou Doumbia, 60), 77. Gelson Martins - 28. Bas Dost. Antrenor: Jorge Jesus.
Rezerve neutilizate: 18. Romain Salin - 3. Jonathan Silva, 11. Bruno César, 55. Tobias Figueiredo.
FCSB:1. Florin Niţă - 44. Gabriel Enache, 6. Ionuţ Larie, 15. Marko Momcilovic, 12. Junior Morais - 5. Mihai Pintilii, 23. Ovidiu Popescu - 80. Filipe Teixeira, 10. Florin Tănase (20. Vlad Achim, 83), 22. Cătălin Golofca (29. William de Amorim, 57) - 7. Denis Alibec (căpitan; 9. Harlem Gnohéré, 90). Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu - 8. Lucian Filip. 13. Marian Pleaşcă, 98. Dennis Man.

Arbitru: Felix Brych; arbitri asistenţi: Mark Borsch, Stefan Lupp; arbitri adiţionali: Bastian Dankert, Marco Fritz; arbitru de rezervă: Christian Gittelmann (Germania)
Cartonaşe galbene: Pintilii (32, 80), Piccini (56), Acuna (63), Tănase (64), Ov. Popescu (70), Battaglia (82), Bruno Fernandes (84), Doumbia (86), Larie (88).
Cartonaş roşu: Pintilii (80).
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Sporting – FCSB fcsb