Un adolescent a fost împuşcat mortal în Africa de Sud, suspectul fiind bănuit că a comis crima pentru că l-a enervat sunetul vuvuzelei în care sufla victima după ce echipa gazdă a Cupei Mondiale a învins Franţa, a anunţat poliţia locală.
Asanda Cele, în vârstă de 14 ani, un fan al echipei Manchester United, a fost împuşcat de două ori în cap şi o dată în braţ, el murind la un spital din Durban din cauza rănilor grave, informează site-ul metro.co.uk. Vecinul lui Asanda a fost arestat şi învinuit de crimă, dar a fost eliberat pe cauţiune până luna viitoare.
Mama lui Asanda, Nontobeko, asistentă medicală a spitalului în care a murit fiul său, a explicat că acestuia îi plăcea să sufle în vuvuzelă indiferent de rezultatul meciului. "Fiul meu iubea fotbalul. Întotdeauna sufla în vuvuzelă, chiar dacă echipa lui câştiga sau nu. Vecinului meu nu-i plăceau vuvuzelele şi sunetul pe care acestea îl scoteau şi cred că ăsta a fost motivul pentru mi-a ucis fiul", a spus Nontobeko. Vuvuzela a fost găsită lângă corpul lui Asanda.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că suspectul a crezut că Asanda Cele este un tâlhar. "Suspectul ne-a spus că atunci când a văzut victima a crezut că este un tâlhat şi a tras în el", a menţionat purtătorul de cuvânt al poliţiei.