x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Uruguay - Ghana 5-3 după 11 metri: "Celeştii" merg în semifinale după 40 de ani

Uruguay - Ghana 5-3 după 11 metri: "Celeştii" merg în semifinale după 40 de ani

03 Iul 2010   •   00:00
Uruguay - Ghana 5-3 după 11 metri: "Celeştii" merg în semifinale după 40 de ani
Sursa foto: /Reuters

Naționala Uruguay-ului s-a calificat în semifinalele Mondialului din Africa de Sud după ce a învins formația Ghanei cu scorul de 5-3, după prelungiri și executarea loviturilor de departajare de la 11 metri. La finele celor 90 de minute regulamentare de joc, scorul a fost egal, 1-1.

Sud-americanii ajung astfel în careul de ași al unui Campionat Mondial după o așteptare de 40 de ani, urmând să dea piept în penultimul act cu Olanda, cea care a trimis acasă Brazilia.

A fost, fără doar și poate, cel mai nebun meci de la actuala ediție, unul nerecomandat cardiacilor, în care cele două echipe au trecut de la agonie la extaz și invers.

Ghanezii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin reuşita de excepţie a "interistului" Muntari, care a prins un şut fabulos de la 35 de metri. Imediat după pauză, băieţii lui Oscar Tabarez au forţat egalarea care a venit după doar 10 minute de la reluare, Diego Forlan transformând impecabil o lovitură liberă lateral-stânga, scoasă de Fucile.

A urmat o jumătate de oră de joc cu mult nerv, cu multe ocazii de-o parte şi de cealaltă, însă nici una dintre echipe nu a mai înscris, astfel că s-a intrat în prelungiri. Uruguyenii au avut un penalty în minutul 102, când Pantsil l-a faultat în careu pe Abreu, însă centralul Benquerenca a lăsat jocul să continue.

Africanii păreau că l-au apucat de picior pe Dumnezeu în minutul 120, atunci când au primit un cadou nesperat de la Suarez, care a comis henţ pe linia porţii. Arbitrul dictează fără ezitare eliminare şi 11 metri! Golgeterul Ghanei, Asamoah Gyan, şi-a aşezat balonul la punctul cu var şi toată suflarea africană se pregătea de sărbătoare, însă atacantul lui Rennes a trimis incredibil balonul în transversală!

Astfel, s-a ajuns la loteria penalty-urilor, pentru a doua oară în acest turneu. În timp ce uruguayenii au transformat patru dintre cele cinci lovituri - ultima de către "El Loco" Abreu cu o scăriță -, Ghana a ratat prin Mensah si Adiyiah, irosind o șansă uriașă de a deveni prima națională africană care ajunge în semifinalele Campionatului Mondial.

Pentru livetext dați click aici

×
Subiecte în articol: cm2010