x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Zidane l-a criticat pe Domenech

Zidane l-a criticat pe Domenech

14 Iun 2010   •   00:00

Probabil cel mai contestat selecţioner de la actuala ediţie a Cupei Mondiale, Raymond Domenech s-a ales cu un rând de critici şi din partea lui Zinedine Zidane. Fosta vedetă a "cocoşilor" a declarat pentru Canal Plus că "nu a existat un joc de echipă" la primul meci al naţionalei Franţei vineri împotriva Uruguayului, scor 0-0.

În opinia lui Zizou, jucătorii francezi s-au bazat doar pe acţiuni individuale: "Nu a existat un joc de echipă, fiecare a încercat să facă de unul singur diferenţa. Ştim foarte bine că în jocuri ca acestea grupul trebuie să iasă în evidenţă". Cât despre lipsa de identitate a naţionalei franceze, Zidane a precizat că a fost "şi o problemă a selecţionerului". "Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Domenech nu este un antrenor, ci a făcut o selecţie, a ales nişte jucători şi la un moment dat trebuie ca această echipă să ajungă să joace împreună. El e selecţionerul, el este cel care comandă", a declarat fostul mijlocaş. După 0-0 cu Uruguay, Franţa are ocazia să se redreseze joi împotriva Mexicului. În ceea ce-l priveşte pe Zidane, el a asistat duminică la meciul Algeria - Slovenia, 0-1, însă nu a avut prea multe de văzut, întâlnirea de la Polokwane fiind cea mai slabă de la actuala ediţie a CM. Zizou s-a născut la Marsilia, însă părinţii săi sunt de origine algeriană, iar unchiul său Djamel Zidane chiar a evoluat pentru naţionala africană la două turnee finale ale CM, în 1982 şi în 1986.

×
Subiecte în articol: cm2010