Pentru a deveni valida, hotararea de retrogradare a trupei din Regie, adoptata vineri seara de FRF, trebuie sa fie ratificata de forul care pastoreste campionatul intern: LPF. Pana atunci se vor da lupte crancene in catacombele fotbalului nostru.
Programata initial pentru astazi, sedinta care trebuie sa legalizeze retrogradarea alb-negrilor se va amana, iar motivul este lesne de descifrat. Intr-un fotbal in care deciziile importante lipsesc aproape cu desavarsire si gargara, deseori televizata, e la putere, este nevoie mai intai de finalizarea luptelor declansate in spatele cortinei. Pana atunci, va fi o "abureala" totala. SCENARII. Asa cum era de asteptat, conducerea Sportului, in frunte cu Vasile Siman, se considera frustrata, iar primele scenarii au iesit deja la iveala. Unul dintre cele mai solide este acela ca, prin aceasta decizie, presedintele FRF, Mircea Sandu, ar incerca sa-l rasplateasca pe Marin Condescu, unul dintre oamenii care a facut rost de majoritatea voturilor prin care "Nasuâ" l-a invins in alegeri pe Gica Popescu. Echipa lui Condescu, Pandurii Targu-Jiu, ar urma sa i-a locul Sportului in primul esalon. CEATA"Aceasta Comisie nici nu retrogradeaza, nici nu promoveaza. Noi nu am facut decat sa trimitem un document catre LPF, prin intermediul caruia am comunicat ca Sportul nu detine licenta. Sportul are de-a lungul timpului datorii mult mai mari" - Florin Prunea, oficial FRF
DEZINTEGRARE IN REGIE?
|
In cazul in care nu va aparea nici o surpriza de proportii, Sportul Studentesc se va dezintegra. Majoritatea jucatorilor importanti au fost deja contactati de diverse cluburi si vor parasi cu siguranta gruparea din Regie. Lista are in frunte nume precum golgeterul fostei Divizii A, Ionut Mazilu, Tiberiu Balan, Eduard Stancioiu, Costin Lazar, Dacian Varga, Viorel Ferfelea si Costin Curelea. Toti acestia au propuneri concrete din partea echipelor din prima jumatate a primei noastre ligi si ar putea fi achizitionati la preturi mult mai mici fata de cele solicitate pana la sedinta tinuta vineri seara de patronul Vasile Siman.
Se pare ca cele mai interesate cluburi sunt Rapid, Dinamo,
Poli Timisoara si Universitatea Craiova.
|
Citește pe Antena3.ro