x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ganea de Austria / A încercat să sugrume arbitrul la finalul meciului!

Ganea de Austria / A încercat să sugrume arbitrul la finalul meciului!

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Mai 2009   •   00:00
Ganea de Austria / A încercat să sugrume arbitrul la finalul meciului!
Sursa foto: Bild/

Mijlocaşul Martin Dollinger a fost suspendat 20 de meciuri pentru agresarea arbitrului-asistent Rene Zechner la un meci disputat în urmă cu cinci zile. Nefericitul eveniment s-a produs la derby-ul diviziei secunde de fotbal a Austrlei, disputat la Lustenau.



Furios după înfrângerea suferită de FC Lustenau, împotriva rivalului local, Austria Lustenau (1-2), Dollinger, care se afla la meci în tribune, a năvălit pe teren, după fluierul final, şi a încercat să-l sugrume pe tuşier. În prealabil, fotbalistul austriac a lovit un om de ordine. Jucătorul de 22 de ani este, de asemenea, acuzat într-un dosar penal pentru lovituri şi răniri. "I-am trimis scrisoarea de licenţiere, cu efect imediat", a adăugat Dieter Sperger, preşedintele clubului FC Lustenau, locul 9 în clasamentul diviziei secunde.

Un caz similar s-a produs în august 2007 şi în Liga 1 din România. În minutul 70 al întâlnirii dintre Poli. Timişoara - Rapid, asistentul Mudura a semnalizat un fault al lui Ganea asupra giuleşteanului Săpunaru. Imediat, arbitrul central a decis acordarea unui cartonaş galben pentru Ganea, al doilea în jocul respectiv, urmat de cel roşu. Furios, Ganea i-a înfipt mâna în gât asistentului, încercând să-l trântească la pământ. Atacantul a fost oprit cu greu de patru coechipieri şi a plecat la vestiare. După câteva minute a vrut să revină pe gazon, pentru a continua răfuiala cu asistentul Mudura, fiind cu greu, împiedicat de forţele de ordine.


×
Subiecte în articol: sport