x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gata, ne-am liniştit!

Gata, ne-am liniştit!

12 Sep 2008   •   00:00
Gata, ne-am liniştit!

INSULELE FERöE – ROMÂNIA 0-1  ●  Naţionala lui Piţurcă a revenit în forţă
După ce a pierdut “la mare luptă”, 0-3, la Cluj, contra Lituaniei, trupa lui Victor Piţurcă a învins rezistenţa eroică a contabililor, pescarilor, hotelierilor sau poliţiştilor din Insulele Feröe.



INSULELE FERöE – ROMÂNIA 0-1  ●  Naţionala lui Piţurcă a revenit în forţă
După ce a pierdut “la mare luptă”, 0-3, la Cluj, contra Lituaniei, trupa lui Victor Piţurcă a învins rezistenţa eroică a contabililor, pescarilor, hotelierilor sau poliţiştilor din Insulele Feröe.

Graţie eforturilor de lîngă Polul Nord ale aruncătorilor de pietricele din echipa naţională a României, eşecul cu Lituania ne-a fost şters din memorie.

EROISM. Tricolorii s-au luptat ca nişte eroi în faţa unui adversar de calibru, rezistînd cu brio asalturilor de final ale gazdelor, încurajate vulcanic de cei peste 200 de suporteri care au lăsat la o parte grijile pescuitului de a doua zi dimineaţă. În ultimele minute, portarul Bogdan Lobonţ a salvat o victorie prin care România a revenit puternic în lupta pentru calificare. Nu este la îndemîna oricui să învingă cu 1-0 pe terenul Insulelor Feröe. La urma urmei, ai nevoie de multă dibăcie să nu marchezi decît o dată în poarta unei echipe formate din jucători care şi-au prăpădit aproape tot concediul pentru a pregăti meciul. “Ne aşteptam să întîlnim o echipă care se pune pe două linii. Era o chestiune de timp să marcăm. Am dominat categoric meciul, iar după acea eliminare ne-am trezit. Ei au încercat să facă pressing în sus şi era să ne facem meciul greu, ca de obicei, pentru că aşa sîntem noi, românii. Sînt trei puncte şi trebuie să ne liniştim”, a concluzionat căpitanul de miercuri al tricolorilor, Cosmin Contra. De liniştit ne-am liniştit de mulţi ani. Totul e clar şi demonstrat cu abnegaţie an de an. În fotbal, ca şi în celelalte sporturi de echipă, sîntem o naţie orgolioasă, bîrfitoare, scandalagie şi guralivă, dar vom rămîne pe vecie fără un element important. Performanţa!

“Mutu nu renunţă la naţională!”

Unul dintre apropiaţii atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, fostul acţionar al lui Dinamo, Gigi Neţoiu, a dezvăluit că omul de care se leagă speranţele de doi bani ale naţionalei României nu se retrage de la lot. “Nu avem jucători de valoare la naţională, traversăm o perioadă grea, pe care sper să o depăşim. Am vorbit cu Mutu de două ori în această săptămînă, nu se pune problema ca el să nu mai vină la echipa naţională, m-a asigurat de acest lucru. Naţionala noastră înseamnă de fapt cam cinci jucători de valoare. Mutu, Chivu, Raţ, Nicoliţă...”, a spus Neţoiu la GSP TV.

Clasament

1. Lituania      2    2    0    0    5-0    6p
2. Serbia        2    1    0    1    3-2    3p
3. Austria       2    1    0    1    3-3    3p
4. Franţa        2    1    0    1    3-4    3p
5. România    2    1    0    1    1-3    3p
6. Feroe         2    0    0    2    0-3    0p

Insulele Feröe – România     0-1
Cociş (’59)

Lituania – Austria     2-0
Danilevicius (’52, ’59)

Franţa – Serbia     2-1
Henry (’54), Anelka (’64)/ Ivanovic (’76)

×
Subiecte în articol: sport