Tragerea la sorţi a meciurilor din sferurile de finală ale cupelor europene nu a fost favorabilă pentru Rulmentul Braşov şi Oţelul Galaţi, care vor înfrunta adversare de calibru din Norvegia.
În Cupa EHF, fetele de la Rulmentul vor întâlni pe Byasen Trondheim, jocul tur fiind programat la 14/15 martie, în Norvegia, iar returul după o săptămână, la Braşov. "Nu asta ne-am dorit. Cine cunoaşte handbalul norvegian îşi dă seama că avem un adversar foarte puternic. E un avantaj că jucăm primul meci în deplasare şi vom face tot posibilul să ne calificăm", a declarat antrenorul Herbert Muller. Rulmentul se confruntă cu serioase probleme financiare şi riscă să le piardă pe Cristina Neagu şi pe Patricia Vizitiu, care nu au mai fost plătite de şapte luni. Jucătoarele au depus memoriu şi, dacă nu vor primi banii până la 23 februarie, vor deveni libere de contract.
MISIUNE GREA ŞI PENTRU GALAŢI
În Cupa Cupelor, Oţelul va înfrunta pe Larvik, deţinătoarea trofeului, care în finala din 2008 a învins pe Rulmentul. Primul meci se va disputa la Larvik, iar cel de-al doilea la Galaţi. "Mai rău nu se putea. Cred că avem 15% şanse. Sunt sigură că s-au făcut aranjamente ca echipele din Norvegia să ajungă cât mai sus. Numai când mă gândesc la nume precum Rantala, Breivang, Riegelhuth, multiple campioane olimpice, mondiale şi europene, şi mi se face pielea de găină", a spus Renata Ghionea, soţia internaţionalului Valentin Ghionea.
Citește pe Antena3.ro