Reprezentativa de handbal feminin a României s-a impus cu 28-22 (15-11) în al treilea amical cu Norvegia, viitoare adversară în grupa A la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Reprezentativa de handbal feminin a României s-a impus cu 28-22 (15-11) în al treilea amical cu Norvegia, viitoare adversară în grupa A la Jocurile Olimpice de la Beijing. Golurile echipei noastre au fost marcate de Amariei (7), Gîlcă (6), Maier şi Lecuşanu (cîte 4), Elisei şi Neagu (cîte 2), Nechita, Senocico şi Balint. În primul meci, România şi Norvegia au remizat, scor 24-24, iar al doilea a fost cîştigat de nordice cu 28-25. "Sînt mulţumit de felul în care s-au prezentat fetele în stadiul actual de pregătire. Mai avem de lucrat la forţă şi pregătire fizică, dar să nu uităm că am avut un adversar puternic. Am dat şansă tuturor fetelor, pentru că dorim să ne edificăm înaintea formării lotului de 15 jucătoare pentru JO. Ne-a interesat şi rezultatul, dar nu am sacrificat pregătirea pentru rezultat în cele trei meciuri cu Norvegia", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici, care va anunţa azi cele 15 jucătoare care vor face deplasarea în China. Înainte de JO, România va mai disputa o dublă cu Ungaria (16 şi 18 iulie) şi va participa la un turneu în Franţa, alături de Rusia, Brazilia şi ţara gazdă.
Citește pe Antena3.ro