x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal - Fetele merg la Mondiale

Handbal - Fetele merg la Mondiale

de Delia Gomoescu    |    20 Iun 2005   •   00:00
Handbal - Fetele merg la Mondiale

Reprezentativa de handbal feminin a Romaniei s-a calificat la Campionatul Mondial din Rusia, dupa ce a invins sambata cu 27-21 nationala Cehiei, intr-o partida disputata la Sighisoara. In prima mansa a meciului de baraj pentru calificare, Romania castigase cu 37-29.

CONFLICT. Performanta handbalistelor "tricolore" a fost umbrita de conflictul dintre Carmen Amariei Lungu si antrenorul Gheorghe Tadici. Potrivit tehnicianului, jucatoarea a refuzat sa intre pe teren in meciul cu Cehia, fiind nemultumita de faptul ca i s-a cerut sa joace in faza defensiva. La finalul partidei, Amariei a declarat ca nu va mai veni la echipa nationala atata timp cat Tadici se va afla pe banca tehnica. La randul sau, antrenorul a precizat ca nu va tolera acte de indisciplina la echipa nationala.

OBIECTIV. Presedintele FR de Handbal, Cristian Gatu, a afirmat ca obiectivul la CM este clasarea pe podium. Gatu a adaugat ca primele de calificare sunt confidentiale, dar in cazul in care vor lua titlul mondial, fetele vor fi recompensate cu cate 300 de milioane de lei. Daca handbalistele merg la Mondiale, baietii, in schimb, vor sta acasa. Dupa ce a castigat la Bucuresti cu 26-25, nationala masculina a ratat calificarea la CE din 2006, fiind invinsa in deplasare, cu 35-25, de Serbia-Muntenegru.

×
Subiecte în articol: sport