x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Harababura in Stefan cel Mare

Harababura in Stefan cel Mare

24 Aug 2004   •   00:00

Insuccesul in fata rivalei de moarte a amplificat tensiunile din sanul lotului dinamovist. Iritati din cauza evolutiei slabe a jucatorilor, conducatorii "cainilor" au adoptat, se pare, noi masuri disciplinare.

CATALIN FAINISI, MIHAI IGIROSANU

Sanctionati cu cate 5.000 de dolari pentru ca refuzasera sa faca deplasarea intr-un cantonament, fotbalistii lui Dinamo au dezamagit pe aproape toata durata meciului. Pana si "vesnicii" Florentin Petre si Ionel Danciulescu au fost absenti din derby, in vreme ce, aflat la cea de-a 100-a prezenta in Divizia A, Mirel Radoi a fost un adevarat capitan pentru Steaua.

EXCLUDERE. Doi dintre cei mai slabi fotbalisti ai lui Dinamo, stoperul Angelo Alistar si mijlocasul Iulian Tames au devenit noile tinte ale liderilor "cainilor". Cei doi nu vor face deplasarea cu lotul la Manchester, urmand a fi exclusi din lot pe o perioada nedeterminata. In schimb, la sugestia antrenorului Ioan Andone, se pare ca Vlad Munteanu va fi reprimit, asta si din cauza subtirimii de moment a lotului. Sanctiunea pecuniara va fi mentinuta.

BORCEA. Daca patronul Stelei, Gigi Becali, n-a exagerat cu bucuria, directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, s-a dat din nou in spectacol, coborandu-se penibil la nivelul oamenilor din peluza.

DECIZIE FAVORABILA ASISTENTULUI NICA

Reunita ieri-dimineata la Casa Fotbalului, Comisia Centrala a Arbitrilor a analizat, in frunte cu presedintele Ion Craciunescu, prestatiile arbitrilor din ultima etapa.

Cum era si normal, principalul punct pe ordinea de zi a fost maniera de arbitraj a brigazii conduse de Alexandru Tudor. Din cauza lipsei unei inregistrari relevante pentru faza golului marcat de Andrei Cristea, oficialii CCA au fost nevoiti sa se bazeze mai mult pe instincte. In schimb, centralului Alexandru Tudor i s-a reprosat neacordarea celui de-al doilea cartonas galben si a celui rosu stelistului George Ogararu si a cartonasului rosu lui Grigorie pentru atacul intentionat asupra portarului stelist, Hamutovski. Concluzia comisiei a fost aceea ca asistentul Nica a apreciat corect, Alistar si Cristea aflandu-se pe aceeasi linie in momentul pasei lui Neaga.

Conform unor surse demne de incredere, observatorul pentru arbitri al derby-ului, Gheorghe Constantin, le-a acordat centralului Alexandru Tudor si asistentului Nica nota 7.

NU E RASUL LUI. Seful arbitrilor, Ion Craciunescu (foto), nu are motive de satisfactie dupa derby-ul Dinamo - Steaua.

REACTII

In frunte cu directorul executiv, Cristian Borcea, dinamovistii au criticat in termeni duri arbitrajul centralului Tudor si pe cel al asistentului Nica. "La golul lor a fost ofsaid si un fault la Semeghin, insa noi suntem principalii vinovati, pentru ca in prima repriza am jucat slab. N-a fost Steaua mai buna, poate doar in prima repriza", a declarat Florentin Petre. In stilu-i caracteristic, Cristian Borcea a fost si mai vehement: "Normal ca sunt suparat. Chiar daca am jucat prost, astazi ne-au furat arbitrii. Golul a fost marcat din ofsaid, iar Paraschiv trebuia eliminat".

IMPACARE

Victoria obtinuta pe terenul rivalei de moarte a condus si la schimbarea atitudinii suporterilor Stelei fata de Walter Zenga. Finalul meciului l-a gasit pe italian jubiland in fata galeriei si pe fanii ros-albastrilor scandandu-i numele pentru prima oara de la instalare. "Jucatorii au inceput sa prinda ideea mea de joc. Victoria le apartine, iar eu nu am nici un merit. Cel mai important meci pentru noi este joi, cand putem sa ne calificam in turul I al Cupei UEFA, dupa care urmeaza meciul cu Craiova. Va fi greu, pentru ca avem trei meciuri in sapte zile. E cel mai greu inceput pentru Steaua."

ATMOSFERA

Derby-ul din Stefan cel Mare a fost tratat oarecum similar de cele doua galerii. Dinamovistii au refuzat sa-si incurajeze favoritii timp de aproximativ 10 minute, afisand un banner imens pe care era scris "Ce ar fi daca am obosi si noi?", stelistii au venit in "Groapa" fara coregrafie, deranjati de atitudinea presedintelui Gigi Becali. Imediat dupa finalul meciului, ostilitatile erau sa degenereze. Iritati de faptul ca doi suporteri dinamovisti doreau sa le fure bannerele de pe garduri, fanii stelisti au fost foarte aproape sa darame gardul despartitor pentru a navali asupra rivalilor.
×
Subiecte în articol: sport