Hristo Stoicikov, fost selecţioner al Bulgariei, a ajuns la un acord cu iranienii de la Abu Moslem Mashad. Stoicikov urmează să fie antrenorul acestui obscur club în următoarele două sezoane.
"Am negociat cu Stoicikov în Emiratele Arabe Unite. El va semna un contract pe doi ani şi va avea un asistent bulgar", a declarat directorul general al clubului Abu Moslem, Husein Ghasemi. Gruparea iraniană nu a dezvăluit suma pe care fostul mare internaţional bulgar o va câştiga în cele două sezoane ca antrenor.
Fostul căpitan al FC Barcelona, Hristo Stoicikov (43 ani), a câştigat Balonul de Aur în 1994. Retras din activitate în 2004, el a devenit antrenor, în timp pregătind naţionala Bulgariei şi Celta Vigo - cu care a retrogradat în segunda division.
Citește pe Antena3.ro