x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Iancu: "Vor ieşi la iveală lucruri de neînchipuit, cu privire atât la FIFA, cât şi la Federaţia Română de Fotbal!"

Iancu: "Vor ieşi la iveală lucruri de neînchipuit, cu privire atât la FIFA, cât şi la Federaţia Română de Fotbal!"

12 Mai 2009   •   00:00
Iancu: "Vor ieşi la iveală lucruri de neînchipuit, cu privire atât la FIFA, cât şi la Federaţia Română de Fotbal!"

Conducătorul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va anunţa verdictul la memoriul făcut de FC Timişoara la decizia de penalizare cu şase puncte a echipei sale, vor ieşi la iveală foarte multe lucruri ce incriminează FRF.

"Odată ce se va consuma întregul act de justiţie veţi lua act de tot ce înseamnă acest dosar. Vor ieşi la iveală lucruri de neînchipuit, cu privire atât la FIFA, cât şi la Federaţia Română de Fotbal. Sunt convins că justiţia în acest caz îşi face datoria şi am încredere că vom avea parte de o hotărâre corectă. Doar după aceea, indiferent de verdict, veţi putea vedea documentele din acest dosar. Sunt multe elemente care incriminează şi culpabilizează inclusiv federaţia şi alte organisme, dar nu are rost să detaliem acum", a punctat Iancu.


La începutul lunii septembrie 2008, FIFA a cerut FRF să penalizeze cu şase puncte echipa FC Timişoara pentru nerespectarea unor prevederi ale deciziei TAS în legătură cu palmaresul formaţiei Politehnica Timişoara. Comitetul Executiv al FRF a decis punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu şase puncte a echipei FC Timişoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timişoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.
SC FC Timişoara SA, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, şi SC FC Politehnica Timişoara SA, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, îşi dispută de mai mult timp palmaresul şi însemnele Politehnicii Timişoara, club fondat în 1921.

Sursa: www.banateanul.ro

×
Subiecte în articol: sport timisoara