x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Între prezent şi viitor

Între prezent şi viitor

de Mihai Igirosanu    |    14 Mar 2008   •   00:00
Între prezent şi viitor

STEAUA – UNIREA / Derby-ul etapei e prefaţat de numeroase zvonuri
Cel mai aşteptat meci al etapei a 23-a a dat naştere unei avalanşe de zvonuri şi controverse. În acest timp, toate biletele s-au epuizat ieri, astfel că Steaua va fi susţinută de 25.000 de suporteri.



STEAUA – UNIREA / Derby-ul etapei e prefaţat de numeroase zvonuri
Cel mai aşteptat meci al etapei a 23-a a dat naştere unei avalanşe de zvonuri şi controverse. În acest timp, toate biletele s-au epuizat ieri, astfel că Steaua va fi susţinută de 25.000 de suporteri.



Directorul sportiv al Unirii, fostul internaţional Viorel Moldovan a încercat ieri să liniştească spiritele înaintea meciului de duminică seară, de la ora 20:30, după ce cuplul care manageriază gruparea ialomiţeană, Dan Petrescu – Mihai Stoica este dat ca sigur în Ghencea din vară. "Dan este foarte mulţumit de condiţiile de la Urziceni şi de condiţiile în care se lucrează aici. Se înţelege foarte bine cu jucătorii. Despre nu mă pronunţ, dar eu ştiu că Dan Petrescu vrea să rămână la Urziceni şi în sezonul viitor, însă în viaţă se pot întâmpla multe şi poate va pleca în altă parte. Nu cred că prin ceea ce a apărut se vrea destabilizarea atmosferei la Urziceni”.


REALISM. Despre confruntarea de pe gazon, Moldovan a spus: "Steaua e greu de bătut în Ghencea, aşa că noi ne-am mulţumi şi cu un punct, chiar dacă ar asta ar însemna să avem patru puncte după patru etape, un bilanţ nu prea bun. Noi trebuia să câştigăm meciurile de acasă cu Oţelul şi Craiova, pentru că o înfrângere cu Steaua ar fi cam logică. E clar ca şteliştii pornesc cu prima şansă, însă am observat ca jucătorii sunt foarte mobilizaţi să obţină un rezultat bun. Dacă am câştiga, ar fi un rezultat extraordinar pentru Unirea”. La rândul său, antrenorul trupei din Urziceni, Dan Petrescu a spus: "Steaua a câştigat tot acasă, e cea mai bună echipă, dar aşa era şi Timişoara şi am reuşit să scoatem un rezultat bun, sper să facem acelaşi lucru şi în Ghencea”. În tabăra roş-albaştrilor, noutăţile sunt acelea că Rică Neaga a fost trimis la echipa a doua şi va evolua pentru Steaua II în partida cu CS Năvodari, iar fundaşul nigerian Ifeaniy Emeghara este indisponibil pentru jocul de duminică seară.



PRECAUŢIE
"Steaua are jucători foarte buni, nu poţi să spui că unul e mai bun decât altul. De la mijloc în sus, orice jucător, mai ales cei trei sud-americani, poate face diferenţa. Dacă prind o zi bună, sunt greu de oprit”
Dan Petrescu, antrenor Unirea


MONTAT
"Va fi un meci greu, ca toate celelalte, indiferent de numele adversarului. Nu ştiu dacă Unirea are un ascendent moral după victoria din tur. S-a uitat acel meci. Acum jucăm acasă, avem suporterii de partea noastră şi le va fi mult mai greu”
Mirel Rădoi, căpitan Steaua


Dragoste

Site-ul oficial al Stelei a fost blocat ieri pentru circa zece minute, peste 10.000 de fani dorind să intre în dialog cu căpitanul Mirel Rădoi, prezent la o sesiune de chat. În cele din urmă, Rădoi a putut discuta cu suporterii. "Fiecare meci care urmează e cel mai greu. Dacă învingem acum, o să spunem că următorul e cel mai greu. După cum aţi văzut, am avut probleme şi cu Iaşi, CFR şi Pandurii. Referitor la ce a spus patronul, m-aş mulţumi ca la finalul campionatului să fim pe primul loc. Degeaba suntem acolo până de Paşte, dacă nu suntem şi la final. 12 victorii din 12 meciuri e un obiectiv realizabil, pentru că avem potenţial, dar trebuie ca şi CFR să piardă, nu numai noi să câştigăm”, a declarat Rădoi.


Mândrie

Portarul echipei Unirea Urziceni, fostul internaţional Bogdan Stelea, a declarat ieri că jucătorii formaţiei ialomiţene nu au aceeaşi presiune ca a steliştilor. "E ceva cu care te poţi mândri, ca Steaua să te considere un adversar redutabil. Aceasta este o consecinţă a muncii şi a rezultatelor noastre. Meciurile anterioare cu Steaua nu au nici o legătură şi suntem conştienţi de asta. Acum jucăm în Ghencea, şi ştiu sigur că e destul de greu acolo, dar nu mi-e teamă de atmosfera care cu siguranţă va fi din nou una fierbinte. Îmi place, sunt obişnuit să joc în Ghencea. Nu e vorba de un atu al nostru, e vorba că nu avem presiune aşa cum au ei. Mergem să ne jucăm şansa şi să jucăm un fotbal de calitate”, a spus Stelea.

×
Subiecte în articol: sport steaua