CEHIA. Portarul echipei Chelsea, Petr Cech, a fost desemnat cel mai bun fotbalist ceh al sezonului 2006-2006 de presa sportivă din ţara sa. El a fost urmat de mijlocaşul Tomas Rosicky şi de fundaşul Marek Jankulowski. In vărstă de 25 de ani, Cech a mai căştigat acest trofeu in anii 2005 şi 2006.
ATLETISM. Suedezul Christian Olsson, campion olimpic şi mondial la triplusalt, a suferit o nouă accidentare la piciorul stăng şi nu va putea participa la CM de la Osaka, programat in perioada 25 august-2 septembrie. Ca urmare a acestui forfait, romănul Marian Oprea a scăpat de unul dintre principalii săi adversari, avănd o şansă in plus de a urca din nou pe podium, el fiind medaliat cu bronz la ediţia precedentă.
PORTUGALIA. Noul antrenor al echipei Benfica Lisabona este spaniolul Jose Antonio Camacho, care a fost numit in locul lui Fernando Santos. Acesta a fost demis după prima etapă de campionat, in care Benfica nu a obţinut decăt o remiză, scor 1-1, cu modesta Leixoes. Camacho a mai antrenat-o pe Benfica in sezonul 2003-2004, cu care a reuşit  să căştige Cupa Portugaliei.Â
RAPID. George Copos, principalul finanţator al FC Rapid, a declarat că este dispus să văndă in anumite condiţii clubul, dar nu unei persoane private, ci doar Ministerului Transporturilor. "Ministerul este deja acţionar. Are o parte din AFC Rapid, care deţine peste 80% din SA. Dacă vor cei de la minister, le dau sută la sută din club, dar cu două condiţii. Să-mi plătească măcar 50% din investiţiile pe care le-am făcut eu şi să menţină clubul măcar la jumătatea performanţelor din ultimii ani. Adică Rapid să fie mereu in primele 30 de cluburi ale lumii", a spus omul de afaceri, care a afirmat că a cheltuit un milion de euro pentru modernizarea Stadionului Giuleşti, avănd speranţa că arena ii va fi dată pănă la urmă in concesiune.
FARUL. Medicii care se ocupă de mijlocaşul liberian Ben Teekloh, care este internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, spun că starea de sănătate a fotbalistului este bună şi s-ar putea să nu fie nevoie de un transplant de piele. Jucătorul se află internat la terapie intensivă, unde va rămăne cel puţin pănă la sfărşitul acestei săptămăni. Teekloh a fost victima unui accident casnic săptămăna trecută, cănd o butelie a explodat in apartamentul său din Constanţa, din cauza acumulărilor de gaze. El a fost transportat la Spitalul Judeţean cu arsuri de gradul II la membre, fiind ulterior trimis la Bucureşti.
TENIS. Elveţianul Roger Federer şi belgianca Justine Henin au fost desemnaţi capi de serie la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care se va desfăşura in perioada 27 august-9 septembrie. Federer, care porneşte ca favorit pentru al patrulea an consecutiv, este deţinătorul titlului, in timp ce Henin a fost invinsă in finală de rusoaica Maria Şarapova. Federer a căştigat pănă acum 12 turnee de Grand Slam, aflăndu-se la doar două reuşite de recordul absolut al americanului Pete Sampras.
HANDBAL. Cele 18 echipe masculine din prima ligă germană vor avea in sezonul 2007-2008 un buget cumulat de 63 de milioane de euro, cel mai mare din istorie, cu 15% peste cel din sezonul precedent. Cele mai bogate cluburi sunt THW Kiel, căştigătoarea Ligii campionilor, şi SV Hamburg, care au anunţat bugete de 6,5 milioane de euro fiecare. La polul opus se află HBW Balingen Welstetten, cu doar 1,5 milioane de euro. Spre comparaţie,cel mai mai mare buget din handbalul romănesc, 1,5 milioane de euro, il are formaţia feminină Oltchim RM. Vălcea.