BARCELONA. După ce echipa sa a fost învinsă de Betis Sevilla cu 3-2 în pofida faptului că iniţial a condus cu 2-0 şi s-a îndepărtat tot mai mult de Real Madrid în clasament, tehnicianul Barcelonei, Frank Rijkaard, le-a cerut scuze suporterilor: “Este greu de explicat ceea ce s-a întâmplat în acest meci. Nu-mi vine să cred cum s-a schimbat această partidă. Este inexplicabil. Ca antrenor simt ruşine pentru acest rezultat şi le cer scuze suporterilor”.
JO BEIJING. Comitetul Olimpic Elen a amânat ieri, cu mai multe ore, ştafeta flăcării olimpice în Atena, pentru a evita orice incident înainte ca torţa să fie înmânată organizatorilor chinezi ai JO de la Beijing. În mod normal, ştafeta ar fi trebuit să pornească ieri-dimineaţă de pe Acropole, urmând să parcurgă un traseu lung prin Atena înainte de a fi înmânată organizatorilor chinezi. Cum însă capitala Greciei a fost asaltată de numeroşi contestatari ai regimului de la Beijing în legătură cu ocuparea Tibetului, autorităţile au decis să schimbe planul iniţial.
GRECIA. Selecţionerul care a cucerit în 2004 titlul continental cu naţionala Greciei, Otto Rehhagel, şi-a prelungit contractul cu federaţia elenă până după CM din 2010. În vârstă de 69 de ani, lui Rehhagel urma să-i expire actuala înţelegere la vară, după turneul final din Austria şi Olanda. Conform presei greceşti, Rehhagel va avea în următorii doi ani un salariu lunar de 80.000 de euro.
TENIS DE MASĂ. Sportivii Elizabeta Samara şi Adrian Crişan au obţinut ieri, la Constanţa, medaliile de aur la Campionatele Naţionale individuale de seniori la tenis de masă. La feminin, Samara (LPS – CS Farul) s-a impus în finală cu scorul de 4-2, în faţa jucătoarei Daniela Dodean (CSM Arad), în timp ce medaliile de bronz au fost obţinute de Cristina Hârâci şi Mariana Stoian. În concursul masculin, Adrian Crişan l-a învins în finală pe Andrei Filimon, cu scorul de 3-0, iar medaliile de bronz le-au revenit lui Alexandru Cazacu şi lui Ovidiu Ionescu.