12 iulie 2008:Ferrari a anunţat ieri că renunţă la procesele intentate echipei McLaren-Mercedes în legătură cu cazul de spionaj din sezonul 2007 al Campionatului Mondial de Formula 1
FORMULA 1. Ferrari a anunţat ieri că renunţă la procesele intentate echipei McLaren-Mercedes în legătură cu cazul de spionaj din sezonul 2007 al Campionatului Mondial de Formula 1. “Ferrari acceptă scuzele repetate ale echipei McLaren şi pune capăt tuturor procedurilor legale dintre cele două părţi”, se arată într-un comunicat al echipei italiene, care precizează că suma de bani pe care o va primi de la McLaren ca daune va fi folosită în scopuri caritabile.
“U” CRAIOVA.
Echipa olteană nu va putea evolua pe Stadionul “Ion Oblemenco” mai devreme de
20 septembrie din cauza problemelor apărute în refacerea gazonului. “În
ultimele zile au fost şi 42 de grade la nivelul solului, era de aşteptat să se întîmple
aşa ceva. Am luat însă măsurile de urgenţă şi am hrănit gazonul cu întăritoarele
chimice de care are nevoie şi îşi va reveni în scurt timp. Cel mai probabil, recepţia
se va face la 20 septembrie, iar dacă nu, cel mai tîrziu la 1 octombrie”, a
declarat Ştefan Abramovici, patronul firmei care se ocupă de refacerea suprafeţei
de joc.
TENIS. Victor Hănescu
s-a calificat în semifinalele turneului de la Gstaad (Elveţia), dotat cu premii
în valoare de 389.000 de euro. Tenismanul român a dispus în sferturi de
francezul Jeremy Chardy, jucător venit din calificări, cu scorul de 6-3, 7-6
(3). Pentru această performanţă, Hănescu va primi 75 de puncte ATP şi un cec în
valoare de 20.000 de euro. În semifinale, Hănescu va juca împotriva cîştigătorului
partidei dintre Stanislas Wawrinka (Elveţia), principalul favorit, şi Guillermo
Canas (Argentina).
BRAZILIA. Clubul italian AC Milan a refuzat să-i permită
internaţionalului brazilian Kaka să participe la Jocurile Olimpice de la
Beijing din luna august. “AC Milan reiterează poziţia de a nu autoriza jucătorul
să se alăture echipei olimpice a Braziliei”, a anunţat clubul milanez.