x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

11 Sep 2008   •   00:00

11 septembrie 2008



Iancu: "Mircea Sandu este alcoolic!"
Încă investitor la FC Timişoara, Marian Iancu continuă atacurile la adresa preşedintelui FRF, Mircea Sandu, despre care spune că este dependent de alcool. "Ne conduce un alcoolic, şi ştiu ce spun. Mircea Sandu e dependent, nu poate trăi fără alcool. Nu este o jignire, ci o boală medicală", a declarat oficialul timişorean. Acesta a mai adăugat: "Îi rog pe preşedinţii de cluburi să facă un protest general împotriva federalilor care l-au jignit pe Dumitru Dragomir".

Ionuţ Lupescu: "Mă aşteptam să pierdem cu Ţara Galilor"
Înfrîngerea suferită de echipa lui Săndoi în faţa galezilor nu l-a luat prin surprindere pe Ionuţ Lupescu (foto). "Eram sigur că nu vom cîştiga pentru că sînt prea mulţi jucători care nu evoluează la echipele de club. Mai mult nu se putea realiza", a spus directorul general al FRF.   

HANDBAL. Antrenorul suedez Tomas Ryde a declarat ieri că a refuzat să preia conducerea băncii tehnice a naţionalei feminine de handbal a României, după ce o firmă de consultanţă din ţara sa l-a sfătuit să nu accepte oferta venită din partea Federaţiei Române de Handbal. La rîndul său, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a comentat: "Ryde a răspuns pozitiv în primă fază şi venea cu multă plăcere. I-am propus un contract pe patru ani, el a spus că este prea mult şi a cerut timp de gîndire. Pînă la urmă am scăzut perioada de contract şi acceptase să antreneze naţionala feminină pe perioada viitorului Campionat European. Îmi pare rău de această decizie a sa".

BAYERN. Mijlocaşul lui Bayern München, francezul Franck Ribery (foto), a declarat ieri că doreşte să facă deplasarea la Bucureşti pentru meciul cu Steaua, primul din Grupa F a Ligii Campionilor, deşi nu va fi la capacitate maximă în urma accidentării pe care a suferit-o la Euro 2008. "Sînt foarte bucuros că am revenit din nou pe gazon după ce în ultimul timp m-am pregătit numai cu psihoterapeuţi. Îmi doresc foarte mult să joc din nou într-o partidă oficială, însă trebuie să recunosc că abia peste două săptămîni voi ajunge la potenţial maxim. Sper să fac parte din lotul lui Bayern pentru meciul cu Steaua", a afirmat internaţionalul francez pentru L’Equipe.

BRAZILIA. Atacantul brazilian Robinho a recunoscut ieri că le-a scris un mesaj jucătorilor din Chile pe pereţii vestiarului, fiind nemulţumit că echipa gazdă a dat dovadă de lipsă de respect înaintea meciului de duminică, cîştigat de brazilieni cu 3-0. "Eu am fost autorul acelui text. Adversarii noştri ar fi trebuit să ne respecte pentru tradiţia pe care o avem în spate şi despre care nu cred că este cazul să pomenesc. Ne-au desconsiderat, iar acest lucru s-a văzut în rezultatul înregistrat pe tabelă", a afirmat jucătorul lui Manchester City.

×
Subiecte în articol: sport