x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

10 Aug 2006   •   00:00
ITALIA. AC Milan a fost din nou deferit justitiei italiene, desi a fost sanctionat deja in scandalul meciurilor trucate. De data aceasta, magistratii ancheteaza o implicare a unui oficial al clubului, Leonardo Meani, intr-un eveniment care ar fi avut loc la meciul Arezzo - Salernitana, din sezonul 2004-2005. "Faptele se refera la un meci din Serie B si ar trebui atribuite personal lui Lenadro Meani, fara nici o legatura cu AC Milan", scrie site-ul gruparii milaneze.

"U" CRAIOVA. Patronul Adrian Mititelu a stabilit noua organigrama a conducerii, vicepresedintele Gheorghita Geolgau fiind numit presedinte executiv. De asemenea, Ovidiu Costesin va fi director executiv, Aurel Beldeanu - director sportiv, Nicolae Negrila - director de competitii, iar Silvian Cristescu si Sorin Joavina - vicepresedinti. Pana la sfarsitul saptamanii, Costica Stefanescu va da un raspuns la oferta de a deveni director tehnic.

ECHIPA NATIONALA. Partida Albania - Romania, care se va disputa la 6 septembrie, la Tirana, in preliminariile CE 2008, va fi condusa de o brigada de arbitri din Portugalia, avandu-l la centru pe Olegario Manuel Faustino Benquerenca. Acesta va fi ajutat de asistentii Jose Carlos Neves Ramalho si Joao Ferreira.

CUPA UEFA. Omonia Nicosia, echipa pregatita de Ioan Andone, a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat pe teren propriu cu formatia bulgara Litex Loveci, din prima mansa a turului doi preliminar al Cupei UEFA. Tot marti, atacantul Daniel Niculae a fost titular in partida pe care echipa sa, AJ Auxerre, a pierdut-o in deplasare, scor 0-1, in fata formatiei sarbe OFK Belgrad. Golul echipei din Belgrad a fost reusit de Bajalica in minutul 31. Niculae a avut singura ocazie de gol a echipei franceze si a fost schimbat in minutul 72 de Traore. Partidele retur vor avea loc la 24 august.

×
Subiecte în articol: sport