x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

05 Aug 2006   •   00:00
INOT. Britta Steffen, care a stabilit trei recorduri mondiale la Campionatele Europene de la Budapesta, a declarat pentru Bild ca traieste din 400 de euro pe luna, nu are masina, iar bicicleta i-a fost furata de curand. "Traiesc din 400 de euro pe luna si locuiesc intr-o camera de 12 metri patrati, din Sportforum Berlin-Hohenschonhausen. Nu am masina, iar bicicleta mi-a fost furata inainte de Campionatele Europene", a precizat Steffen. Sportiva germana a castigat trei medalii de aur la CE de la Budapesta, stabilind si trei recorduri mondiale.

VOLEI. CVM Tomis Constanta, vicecampioana nationala si detinatoarea Cupei Romaniei la volei masculin, va avea un manager italian, Roberto Bertrami, dar si un antrenor argentinian, Jorge Camistraci. Camistraci a evoluat in nationala Argentinei pe postul de ridicator si a fost antrenor secund in Italia. Conform directorului executiv al CVM Tomis, Serhan Cadar, la Constanta ar putea ajunge si un ridicator argentinian, Demian Gonzales.

HANDBAL. Seful Cancelariei primului-ministru, Aleodor Francu, va sustine astazi la Herzogenaurach (Germania), in calitate de reprezentant al Guvernului Romaniei, alaturi de delegatia Federatiei Romane de Handbal, condusa Cristian Gatu, candidatura Romaniei pentru organizarea Campionatului Mondial de handbal masculin din 2009. "Suntem datori sa sprijinim prin toate mijloacele posibile orice eveniment menit sa puna in valoare Romania si sportul romanesc. Stiu ca milioane de romani asteapta cu emotie decizia finala. Pentru ei, pentru elita handbalului romanesc, dar si pentru viitorii nostri campioni, voi face tot ce imi sta in putinta ca mesajul meu sa fie convingator", a declarat Aleodor Francu. Patru tari isi disputa organizarea turneului final al CM 2009: Grecia, Cehia, Croatia si Romania.

×
Subiecte în articol: sport