x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

26 Mai 2006   •   00:00
BULGARIA. TSKA Sofia a castigat miercuri Cupa Bulgariei, invingand in finala competitiei, cu scorul de 3-1, formatia Cernomoret Varna. Ro-manul Eugen Trica nu a fost inclus in lotul pentru aceasta partida, din cauza unei rupturi musculare suferita in etapa trecuta.

TENIS. Andrei Pavel s-a calificat in sferturile de finala ale turneului de la Portschach, dotat cu premii in valoare totala de 323.250 de euro. Romanul l-a invins in turul doi, cu scorul de 7-5, 6-0, pe brazilianul Marcos Daniel si va juca in faza urmatoare a competitiei cu austriacul Oliver Marach. Pentru calificarea in sferturi, Pavel va primi opt puncte ATP si un cec in valoare de 9.000 de euro.

BASCHET. Echipa de baschet masculin CSM Iasi nu va putea participa la turneul de baraj pentru evitarea retrogradarii, deoarece nu si-a platit datoriile de aproximativ 2.000 de euro fata de FR Baschet. Locul iesenilor va fi luat de Muresul Tg. Mures, ocupanta ultimului loc in clasament, care trebuia sa retrogradeze direct in divizia B.

INVITATIE. Campioana Romaniei la handbal masculin, HCM Constanta, a fost invitata la Cupa Campionilor, un turneu amical traditional care va avea loc in perioada 18-20 august in Germania si la care participa anual opt dintre cele mai bune echipe din Europa. HCM va juca in grupa A, alaturi de IFK Skovde (Suedia), Banik Karvina (Cehia) si SC "Gladiators" Magdeburg (Germania), in timp ce in grupa B au fost repartizate TV Groswallstadt (Germania), Chambery Savoie (Franta), Veszprem (Ungaria) si Chehovski Medvedi (Rusia).

TRANSFER. Presa din Turcia sustine ca Adrian Mutu a fost propus de reprezentantii firmei care il impresariaza clubului Fenerbahce. Acestia au comunicat conducerii lui Fener ca Mutu se gandeste sa plece din Italia si ca ar fi dispus sa joace la echipa din Istanbul. De asemenea, ei au precizat ca jucatorul lui Juventus vrea sa evolueze intr-un loc apropiat de Romania. Se pare ca la aceasta decizie contribuie si faptul ca fotbalistul are o afacere in tara, avand asociat un cetatean turc.

DIVIZIA B. Ceahlaul Piatra-Neamt a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, miercuri, in compania formatiei Petrolul Moinesti, in etapa a XXVIII-a a Diviziei B, Seria I. In clasamentul Seriei I conduce Ceahlaul, cu 63 de puncte (promovata), urmata de Forex Brasov, cu 55 de puncte si FC Brasov, cu 54 de puncte.

×
Subiecte în articol: sport