GOLGETERI. Ionut Mazilu ocupa locul 21 in clasamentul "Ghetei de Aur", trofeu care se acorda celor mai buni marcatori de pe continentul european. Atacantul Sportului a marcat 22 de goluri in acest sezon, acumuland 33 de puncte, fiind devansat in aceasta ierarhie de brazilianul Ronaldinho (Barcelona). Lider in clasamentul "Ghetei de Aur" este italianul Luca Toni (Fiorentina), urmat de francezul Thierry Henry (Arsenal) si de camerunezul Samuel Etoâo (Barcelona).
TENIS. Raluca Olaru a castigat primul turneu futures din cadrul Circuitului International de Tenis al Romaniei, desfasurat saptamana trecuta la Bucuresti. In finala, Olaru a invins-o, scor 1-6, 6-4, 6-1, pe Sorana Carstea. Carstea s-a impus insa la dublu, unde a jucat alaturi de Monica Niculescu. La masculin, competitia de simplu a fost castigata de francezul Jordanne Doble, iar cea de dublu de perechea austriaca Martin Fischer/Philipp Oswald.
FC NATIONAL. Seria controalelor la detectorul cu minciuni continua pentru gruparea din Cotroceni, ieri fiind randul antrenorului Cristiano Bergodi. "Eu sunt un tip trecut prin multe si nu am avut emotii. Am spus adevarul si nu au fost probleme. Totul a fost simplu", a spus Bergodi. Tehnicianul italian isi doreste ca Rapid, adversara din finala Cupei Romaniei, sa castige campionatul: "Vrem sa castigam Cupa Romaniei, dar daca Rapid va obtine titlul noi vom fi multumiti, pentru ca exista posibilitatea sa pierdem finala, si tot vom evolua in Europa".
CUPA UEFA. Arbitrul german Herbert Fandel va conduce la centru finala Cupei UEFA, care se va disputa maine, la Eindhoven, de la ora 21:45, intre Middlesbrough si FC Sevilla. Fandel va fi ajutat la cele doua linii de compatriotii sai Carsten Kadach si Volker Wezel. Arbitrul german a condus luna trecuta derbiul Rapid - Dinamo, scor 3-0, din etapa 22-a a Diviziei A.
SPANIA. Peste un milion de persoane au participat duminica pe strazile din Barcelona la sarbatoarea prilejuita de castigarea titlului de catre echipa catalana. Multimea i-a insotit prin oras pe fotbalisti, aflati intr-un autocar descope-rit, care s-a plimbat timp de patru ore prin Barcelona. FC Barcelona a devenit si matematic castigatoare a campionatului spaniol la 3 mai, acesta fiind al doilea titlu consecutiv si al 18-lea din istoria clubului catalan.