x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

25 Apr 2006   •   00:00
STRANIERI. Nicolae Mitea a inscris un gol in minutul 81 al meciului cu Feyenoord, scor 4-2, in urma caruia Ajax Amsterdam s-a calificat in finala play-off-ului campionatului Olandei. In meciul tur, Ajax castigase cu 3-0. "Lancierii" vor juca in finala cu FC Groningen, invingatoarea urmand sa se califice in turul trei preliminar al Ligii Campionilor. In Moldova, Serif Tiraspol, echipa la care evolueaza Razvan Cocis, George Florescu, Cristi Ionescu si Viorel Dinu, a devenit campioana pentru a sasea oara consecutiv. In ultimul joc, Razvan Cocis a marcat doua goluri.

FORMULA 1. Michael Schumacher a castigat duminica, la Imola, Marele Premiu al statului San Marino, a patra etapa a CM. Pilotul german al echipei Ferrari a fost urmat de Fernando Alonso (Renault) si Juan Pablo Montoya (McLaren-Mercedes). "In puncte" s-au mai clasat Felipe Massa (Ferrari), Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes), Mark Webber (Williams), Jenson Button (Honda) si Giancarlo Fisichella (Renault).

GIMNASTICA. Lotul feminin de gimnastica al Romaniei a plecat ieri-dimineata la Volos, in Grecia, unde se desfasoara Campionatele Europene, in perioada 27-30 aprilie. Fetele care ne vor reprezenta sunt Catalina Ponor, Floarea Leonida, Sandra Izbasa, Alina Stanculescu si Steliana Nistor. Gimnastele au petrecut Pastile cu oua rosii, cozonac si carne de porc, nu de miel. Antrenorul Nicolae Forminte a declarat ca obiectivul este de una-doua medalii. Pentru Catalina Ponor, intrecerea continentala reprezinta ultima competitie. "Gata, nu mai dau inapoi. Dupa Europene ma retrag", a spus tripla campioana olimpica de la Atena, care vrea aurul la barna.

POLI. Gabriel Caramarin, mijlocasul echipei Poli Timisoara, a ramas fara carnet de conducere chiar in Saptamana Patimilor. Aflat la Bucuresti pentru a petrece Sarbatorile de Pasti, fotbalistul a fost in Vinerea Mare autorul unui accident de circulatie. Desi evenimentul rutier produs pe strada Otesani din sectorul 2 al Capitalei nu s-a soldat cu victime, Caramarin a fost interogat de Politie. In urma cercetarilor, politistii au decis sa-i retina fotbalistului permisul de conducere pe o perioada de trei luni pentru neacordare de prioritate, Caramarin primind si o amenda.

×
Subiecte în articol: sport