GIMNASTICA. Secretarul general al FRG, Mircea Apolzan, a anuntat ieri componenta loturilor Romaniei in vederea participarii la Campionatele Europene de la Volos. Acestea vor avea loc in perioada 27-30 aprilie, la feminin, si 4-7 mai, la masculin. Tara noastra va fi reprezentata la fete de Sandra Izbasa, Steliana Nistor, Catalina Ponor, Floarea Leonida si Dana Druncea si de Marian Dragulescu, Razvan Selariu, Daniel Popescu, Alin Jivan si Flavius Koczi la baieti. Tot ieri, FRG si-a lansat site-ul oficial, www.romgym.info.
ITALIA. Intr-o caracterizare facuta jucatorilor echipei AC Fiorentina, cotidianul La Repubblica a scris ca Bogdan Lobont vrea sa demonstreze ca nu este un portar slab. "Lobont nu este solutie sigura pentru viitor. Dar, cu siguranta, printre numeroasele gafe comise, romanul are si o mare calitate: aceea de a fi un tip perseverent. Dupa erorile comise, Lobont s-a concentrat la maximum pentru a demonstra ca nu este un portar slab. Orgoliul sau si seriozitatea profesionala sunt cu siguranta atuuri importante pentru Fiorentina", a notat sursa citata.
DINAMO. Trei jucatori dinamovisti sunt incerti pentru meciul cu CFR Cluj din cauza problemelor de sanatate. Asfel, Florentin Petre a suferit o contractura musculara, Florea are o microleziune fibrilara, iar Barcauan a fost diagnosticat cu entezita. In schimb, la antrenamente a revenit Pulhac, refacut dupa accidentarea suferita la mana in prima etapa a returului. Fundasul stanga a evoluat sambata pentru satelitul Dinamo II, inscriind unicul gol al echipei antrenate de Ion Marin in partida de la Sibiu (1-1).
TENIS. Victor Hanescu a ratat calificarea in turul doi al turneului de Master Series de la Monte Carlo, dotat cu premii in valoare totala de 2,85 milioane de euro. Hanescu a fost invins ieri cu scorul de 6-4, 4-6, 7-6 (2) de spaniolul Feliciano Lopez. Pentru participarea la turneul de la Monte Carlo, jucatorul roman va primi un punct ATP si un cec de 6.350 de euro.
POLI TIMISOARA. Directorul general Ion Craciunescu a declarat ca Poli s-a inscris pe lista formatiilor care doresc sa evolueze in Cupa UEFA Intertoto, alaturandu-se astfel lui FC Arges si FC National. Romania are repartizat un singur loc in Intertoto, care poate fi ocupat doar de o echipa clasata pe primele patru pozitii sub locurile de Cupa UEFA.