x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Invinse de Norvegia

Invinse de Norvegia

de Vlad Ionescu    |    03 Aug 2007   •   00:00
Invinse de Norvegia
Sursa foto: GHEORGHE FLUSTER/

Naţionala feminină a Romăniei a pierdut, cu scorul de 30-26, meciul amical cu Norvegia, disputat la Bodo.

Naţionala feminină a Romăniei a pierdut, cu scorul de 30-26, meciul amical cu Norvegia, disputat la Bodo. Aflate la inceputul perioadei de pregătire in vederea Campionatului Mondial din luna decembrie, fetele lui Gheorghe Tadici au inceput excelent jocul, desprinzăndu-se la patru goluri, insă campioanele europene au egalat pănă la pauză. La reluare, Romănia a trecut din nou in avantaj, dar finalul le-a aparţinut gazdelor, care au punctat de zece ori in ultimul sfert de oră, interval in care au primit doar două goluri. Cea mai bună jucătoare a echipei noastre a fost din nou extrema Valentina Elisei-Ardean (foto), autoare a 14 goluri, celelalte puncte ale tricolorelor fiind marcate de Gălcă (4), Lecuşanu (2), Puşcaşu (2), Meiroşu (1), Beşe (1), Manea (1) şi Nechita (1). Tadici nu a putut-o folosi in acest meci pe căpitanul Steluţa Luca.

×
Subiecte în articol: sport