Antrenorul român şi-a reziliat contractul cu Al-Ahli Dubai şi ar putea reveni pe banca tehnică a "câinilor". În urmă cu mai puţin de o lună, preşedintele executiv al dinamoviştilor, Cristi Borcea, avea trei variante clare pentru postul de antrenor al formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare: "Andone, Andone sau Andone". Dar oficialul "câinilor" ştia că tehnicianul nu este disponibil până în mai 2010, când îi expira contractul cu Al-Ahli Dubai.
Spre norocul dinamoviştilor, lucrurile au luat acum altă întorsătură. Ioan Andone a fost demis luni seară de la conducerea formaţiei din Emiratele Arabe Unite. Şefii clubului arab au anunţat că singurul motiv pentru care au renunţat la serviciile românului este faptul că rezultatele au întârziat să apară, iar obiectivul este câştigarea titlului. După cinci etape disputate în campionat, Al-Ahli se află pe locul 10, din 12 echipe, şi a adunat doar 4 puncte. Mai mult, la începutul sezonului, elevii lui Andone au pierdut şi Supercupa Emiratelor.
PREFERAT DE DINU ŞI DE BORCEA
Tehnicianul român, care câştiga la Al-Ahli aproximativ un milion de dolari anual, a ajuns la un acord în ceea ce priveşte rezilierea contractului pe cale amiabilă. Nimic nu pare să mai stea acum în calea revenirii sale la Dinamo. Chiar dacă Borcea aruncă responsabilitatea aducerii "Fălcosului" pe umerii lui Cornel Dinu: "Numai el decide cine vine şi cine pleacă de la Dinamo. Eu am spus, nu mă mai ocup sub nici o formă de echipă". Iar Dinu nu spune nu. "Am colaborat foarte bine cu Andone. Este incontestabil un mare dinamovist şi un băiat educat, care întotdeauna s-a consultat cu mine. Nu exclud absolut nimic în ceea ce îl priveşte", a precizat directorul tehnic al "câinilor".
Keita ameninţă
Pentru moment, dinamoviştii se concentrează asupra meciului cu Galatasaray de joi seară, partidă care se anunţă cât se poate de dificilă. Fotbalistul echipei turce, Abdul Keita, suspendat în campionat, abia aşteaptă să-i întâlnească pe "câini" şi este sigur de victoria echipei sale. "Îmi voi alina cât de cât dorul de fotbal la meciul cu Dinamo. Vom câştiga această partidă", a spus Keita. Potrivit cotidianului Takvim, Keita va fi titular în meciul de la Bucureşti. În schimb, coechipierul său, Aydîn Yîlmaz, este răcit şi urmează un tratament separat de restul echipei. Yilmaz nu a fost însă supus unui test pentru a se vedea dacă are gripă A/H1N1.
Citește pe Antena3.ro