x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jannik Sinner şi Taylor Fritz vor juca finala la US Open

Jannik Sinner şi Taylor Fritz vor juca finala la US Open

de Redacția Jurnalul    |    07 Sep 2024   •   21:00
Jannik Sinner şi Taylor Fritz vor juca finala la US Open
Sursa foto: Hepta

Italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial al tenisului masculin, îl va avea adversar pe americanul Taylor Fritz, locul 12 ATP, în finala US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, informează AFP.

Jannik Sinner, în vârstă de 23 de ani, este primul italian care va juca finala la Flushing Meadows, după ce l-a eliminat în semifinale pe britanicul Jack Draper (25 ATP,) cu 7-5, 7-6 (7/3), 6-2, la capătul unui meci care a durat mai bine de trei ore.

Pentru a câştiga al doilea său turneu de Mare Şlem după Openul Australiei în ianuarie, Sinner va trebui să-l învingă duminică pe Taylor Fritz, care a trecut duminică de prietenul şi compatriotul său Frances Tiafoe (20 ATP), cu 4-6, 7-5, 4-6, 6-4, 6-1.

Sinner este jucătorul care a câştigat cele mai multe meciuri pe hard în acest sezon (34 de victorii şi două înfrângeri, patru turnee câştigate), în faţa lui Alexander Zverev (27 de victorii). El este şi cel care a câştigat în acest an cele mai multe meciuri în turnee de Mare Şlem, cu 22 de victorii, în faţa lui Carlos Alcaraz (19), care s-a impus în două turnee de Mare Şlem în 2024 (Roland Garros şi Wimbledon).

Taylor Fritz l-a dominat pe Frances Tiafoe într-un meci de cinci seturi mult timp indecis, nivelul celor doi jucători fiind foarte apropiat.

Fritz, care până acum nu trecuse de sferturi în turneele de Mare Şlem, a devenit primul american care a atins finala unui turneu de această categorie, în competiţia masculină, după Andy Roddick în 2009 la Wimbledon.

Niciun american nu a mai câştigat un turneu de Mare Şlem în competiţia masculină de la titlul obţinut de Roddick la US Open în 2003.

AGERPRES 

×